Prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, a primit, duminică, 17 februarie, vizita ambasadorului Federaţiei Ruse în România, Valery Kuzmin, în cadrul vizitei oficiale pe care diplomatul rus a făcut-o în Sălaj.
La întâlnire au mai fost prezenţi Pavel Alekseenko – secretar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse, Ionel Ciunt – primarul municipiului Zalău, Gabriel Lavrincic – director comercial Simex SA şi Dan Chiş – director de Cancelarie în cadrul Instituţiei Prefectului.
„În cadrul discuţiilor, prefectul Florin Florian a prezentat câteva aspecte privind oportunităţile economice ale judeţului Sălaj, în principal în domeniul agriculturii şi cel al turismului, menţionând totodată deschiderea instituţiei pentru orice oportunitate de colaborare în aceste domenii”, se arată în comunicatul Prefecturii Sălaj.
doi kgbisti