Avocații din Barourile București și din 14 județe, printre care se numără și Sălajul, au declanșat proteste, începând de luni, și vor purta banderole albe pe braț. Ei cer, printre altele, majorarea onorariilor pentru asistența din oficiu în dosare penale și eliminarea „practicii judecătorilor ori procurorilor de cenzurare a acestor onorarii”.
Calendarul protestelor
- până în 24 februarie – prezentarea avocaților în cauzele penale în care sunt repartizați din oficiu purtând o banderolă albă pe braț;
- între 25 februarie și 10 martie – asigurarea asistenței judiciare exclusiv în cauzele penale în care se discută măsurile preventive;
- începând din 11 martie – neasigurarea asistenței judiciare, la început câte 30 minute pe zi, timp de o săptămână, apoi pe termen nelimitat, până la identificarea și aplicarea soluțiilor la problemele lor.
Revendicările avocaților
- majorarea onorariilor cuvenite avocaților pentru prestarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală;
- reglementarea prin protocol a onorariilor/remunerațiilor cuvenite curatorilor;
- liminarea practicii judecătorilor ori procurorilor de cenzurare a acestor onorarii.
Argumentele avocaților
„Avocatul este partener indispensabil al justiției (…). Pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său, principiu reglementat de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 republicată. Pentru asistenţa judiciară acordată, avocatul desemnat are dreptul la un onorariu stabilit de organul judiciar, potrivit naturii şi volumului activităţii desfăşurate, în limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei, principiu reglementat de art. 81 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 republicată. U.N.B.R. şi barourile conlucrează cu Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, instanţele judecătoreşti, precum şi cu parchetele de pe lângă acestea, în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii de acordare a asistenţei judiciare prevăzute de prezentul capitol, principiu reglementat de art. 83 din Legea nr. 51/1995 republicată.
Onorariile pentru asistenţa judiciară acordată în oricare dintre formele prevăzute de prezentul capitol se stabilesc prin protocolul încheiat între U.N.B.R., Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, principiu reglementat de art. 84 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 republicată.
În prezent, potrivit Protocolului încheiat între UNBR și Ministerul Justiției, înregistrat sub nr. 48025/2015 și, respectiv, 21-DCAJ-2015, valorile onorariilor sunt derizorii, fiind reglementate între un minim de 195 lei / activitate judiciară și un maxim de 650 lei / activitate judiciară, pentru activități specifice procesului civil, între un minim de 130 lei / activitate judiciară și un maxim de 195 lei / activitate judiciară, pentru activități de asistență extrajudiciară specifice ajutorului public judiciar, între un minim de 260 lei / activitate judiciară și un maxim de 520 lei / activitate judiciară (neluând în considerare situațiile cu mai mulți inculpați), pentru activități specifice procesului penal, între un minim de 400 lei / activitate judiciară și un maxim de 700 lei / activitate judiciară, pentru activități specifice accesului internațional la justiție în materie civilă, între un minim de 130 lei / activitate judiciară și un maxim de 420 lei / activitate judiciară, pentru activități specifice cooperării judiciare internaționale în materie penală. Sumele respective sunt brute, avocatul având o serie de obligații fiscale, precum și față de sistemul propriu de asigurări sociale. Procentul de impozit este de 10% din venitul net sau norma de venit corectată.
Procentul CASS este de 10% din baza de calcul de 6 sau de 12 salarii minime brute, după caz. Procentul datorat sistemului propriu de asigurări sociale este de 11% din veniturile brute realizate”. Ei spun că un avocat poate încasa pentru activitatea judiciară prestată într-un dosar suma minimă de 140,57 lei / net sau suma maximă de 468,58 lei / net. La fel, în celelalte cazuri. De la 1 ianuarie 2019, salariul minim pe economie este de 2.080 de lei brut. De asemenea, persoanele cu studii superioare care au cel puțin 1 an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare vor avea salariu minim brut 2.350 lei lunar. La salariul minim brut de 2080 lei/lună, salariul net (în mână) primit de angajat va fi de 1.263 lei.
Cu alte cuvinte, pentru un dosar, un avocat poate încasa un venit net de 8,98 de ori mai mic decât venitul net lunar al unei persoane fără pregătire universitară, mai spun avocații.
Potrivit acestora, reprezentanții barourilor au tras mai multe semnale de alarmă, însă magistrații au ales să îi ignore, „lovind în profesia de avocat, lovind în avocați, îndeosebi în cei tineri, stabilind de multe ori onorariile după bunul plac, determinând degradarea calitativă a prestațiilor specifice în materia asistenței judiciare”.
Ei susțin că foarte multe instanțe din țară cenzurează onorariile reglementate de protocol în stabilirea onorariului avocațial și că, de exmplu, există situații în țară în care după ce un anumit dosar a fost soluționat dupa 3 ani, judecătorul cauzei reduce la jumătate onorariul cuvenit avocatului. Mai mult, la unele instanțe din țară se constată și o altă practică, respectiv menținerea împuternicirii avocațiale a avocatului din oficiu, deși în dosar se prezintă avocat ales, urmată de acordarea unui onorariu diminuat, mai susțin avocații.