Doi zălăuani, în vârstă de 31 de ani, respectiv 64 de eni, au fost acroşaţi de un autoturism în timp ce traversau o trecere de pietoni din municipiul Zalău. Incidentul a avut loc miercuri – 6 februarie, ora 6.40, pe bulevardul Mihai Viteazul, când un bărbat de 69 de ani, din comuna Hereclean, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflaţi în traversarea străzii și a acroşat doi bărbaţi. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, în urma impactului, cei doi pietoni au fost răniți ușor. Testarea cu alcooltestul a evidenţiat o valoare negativă, atât pentru şofer cât şi pentru pietoni. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.
Ce număr avea masina și șoferul de unde era