Ministerul Finanțelor Publice urmărește dezvoltarea unui parteneriat corect între Agenția Națională de Administrare Fiscală şi contribuabili, prin acordarea unor servicii complete, moderne și accesibile. În acest context, au fost implementate o serie de servicii electronice menite a facilita îndeplinirea obligaţiilor declarative și de plată ale contribuabililor.
Serviciul Spaţiul Privat Virtual este uşor de accesat, gratuit și disponibil 24 de ore din 24, atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică. Acest serviciu online permite obținerea informațiilor fiscale privind situația fiscală, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale și primirea electronică a documentelor și a actelor administrativ fiscale.
Documentele comunicate prin Spaţiul Privat Virtual au aceeaşi putere juridică, asemenea celor comunicate prin poştă sau la ghişeu.
Instrucțiunile privind înrolarea în SPV sunt disponibile pe site-ul www.anaf.ro.
Totodată, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pune la dispoziţia contribuabililor calculatoare în sistem self service, în vederea accesării serviciilor oferite de agenţia fiscală, în sediile instituției. La cerere, contribuabilii vor fi îndrumaţi direct de către inspectorii fiscali în vederea îndeplinirii obligaţiilor fiscale.
Lista sediilor ANAF, în care sunt puse la dispoziția contribuabililor calculatoare destinate auto-servirii, se regăsește pe site-ul instituției, www.anaf.ro, la secțiunea Servicii oferite de ANAF.
Informații cu privire la aplicarea legislației fiscale se pot obține telefonic la nr. de telefon (+4)031.403.91.60 – Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – Call-center.