Zvonotecă

# Se-nbetegesc oamenii pe capete cu virusul ista gripal, se declară epidemie naţională, dar instituţiile de specialitate n-ar sări în ajutorul populaţiei cu nimic, da chiar cu nimic! Ceva sfaturi, ceva indicaţii, o informare, un comunicat, o conferinţă? După ce? Noroc cu ISU, cu pompierii! Jos pălăria pentru ei! Sunt atât de prompţi, rar ţi-e dat să mai întâlneşti atâta deschidere. Au ajuns să trimită informări” recomandări pentru populaţie” cu privire la gripă!? De activitatea lor nici nu mai avem ce spune. Comunicarea-i comunicare şi transparenţa e chiar transparenţă! Voi ceilalţi unde ”sunte-ţi”? Jos clopu’, pompierii!

# Multe dintre instituțiile din Zalău, iar aici intră și liceele și școlile, dar mai ales cele cu pretenții de mari conducătoare de oști, ar trebui să ia exemplu în privința curățeniei din grupurile sanitare, de la toaleta din incinta halei Astralis. Toaleta din această clădire, lăsând la o parte faptul că este una nouă, este de o curățenie ireală. Aprope că nu-ți vine să crezi că intri într-o toaletă publică. Totul lucește de curățenie, spațiile sunt dezinfectate în permanență, miroase a odorizant iar personalul de acolo se ocupă așa cum ar trebui să se ocupe oricine are în grijă un astfel de spațiu. Îi felicităm pe cei care demonstrează că un wc public nu este mereu ceea ce știm noi că este, un focar de infecție și un loc plin de băltoace de urină și miros insuportabil. Lucruri pe care, din păcate le vezi în multe toalete ale unor clădiri de renume județean, de la noi.

Leave a Comment