35 de cazuri de rujeolă au fost confirmate la nivel naţional, în perioada 14-18 ianuarie, în nouă judeţe. Printre acestea se află şi Sălajul – trei cazuri. Conform ultimelor date publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSBT), numărul total de cazuri de rujeolă confirmate în România, raportate până în data de 18 ianuarie a fost de 15.671, din care 59 de decese. ”Cazurile de rujeolă raportate săptămânal au avut debutul în urmă cu 2 – 4 săptămâni, iar confirmarea şi clasificarea unui caz durează în medie trei săptămâni. În ultima săptămână, cele 35 de cazuri nou confirmate au fost înregistrate în Buzău – nouă, Bihor și Mehedinți – câte opt, Sălaj și Maramureș – câte trei, Alba, București, Gorj și Vrancea – câte un caz’’, se arată în raportul CNSBT. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat de la începutul epidemiei la copiii nevaccinaţi. Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Potrivit medicilor, din patru persoane care fac rujeolă una are nevoie de spitalizare. Pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă boala este mortală.
Noi cazuri, de la o săptămână la alta
Statistica CNSBT indică faptul că numărul cazurilor de rujeolă este în creștre. În perioada 4-11 ianuarie, la nivel național au fost înregistrate 36 de cazuri, în opt județe: Teleorman – 12, Sălaj – șapte, Maramureş – șase, Neamţ şi Prahova – câte trei cazuri, Bihor şi Iaşi – câte două, Bacău – un caz. Numărul total de cazuri de rujeolă confirmate în România, raportate până în data de 11 ianuarie a fost de 15.636, din care 59 de decese.
Rujeola, o infecție virală foarte contagioasă
Potrivit medicilor specialiști, rujeola este o infecție virală foarte contagioasă care apare ca o erupție cutanată și care are simptome asemanătoare cu răceala. Boala este cauzată de Morbillivirus, din familia Paramyxovirus și se transmite pe calea aerului, prin tuse sau strănut. Virusul rujeolic poate trăi până la două ore pe diferite suprafețe sau în aer și poate infecta 90 la sută din persoanele sensibile. Înainte de crearea vaccinului împotriva rujeolei, boala afecta aproape fiecare persoană în timpul copilăriei. Deși imunizarea a redus dramatic incidenta rujeolei în Europa, boala continuă să provoace focare frecvente în comunitățile de copii nevaccinați. La nivel global, rujeola rămâne o cauza principală de deces în rândul copiilor, estimându-se că aproximativ 160.000 de copii mor în fiecare an din cauza complicațiilor bolii, precizează experții din cadrul Centrului European de Prevenire si Control al Bolilor (ECDC – European Centre for Disease Prevention and Control). Rujeola poate afecta pe oricine, însă au un risc crescut de a dezvolta boala: persoanele nevaccinate împotriva rujeolei, oamenii neimunizați care călătoresc în țările în curs de dezvoltare, unde rujeola este mai frecventa și persoanele cu o deficiență de vitamina A. Potrivit medicilor, simptomele apar după 10 – 12 zile de la momentul infectării. Principalele simptome ale rujeolei apar la aproximativ două săptămâni după ce copilul a fost infectat. Rujeola începe să se manifeste prin ochi roșii, secreții nazale, tuse și febră mare, după care apare erupția cutanată. Medicii informează că există trei etape importante. Este vorba despre perioada de incubare care începe cu momentul infectării și durează aproximativ 11 zile, timp în care nu apare niciun simptom. Instalarea simptomelor prodromale (care anunță apariția bolii) – congestie nazală, tuse, febra. Se manifestă timp de aproximativ trei zile și sunt însoțite de pete albe mici (pete Koplik), care apare in interiorul gurii. Copiii devin contagioși cu patru zile înainte de începerea erupțiilor cutanate și pot transmite boala timp de patru zile după ce erupțiile apar, ceea ce înseamnă ca din această etapa boala devine contagioasă. Prezența erupției cutanate – apar mici pete roșii pe față, începând cu linia părului și în spatele urechilor, după care se răspândesc pe: gât, corp, brațe, mâini și picioare. După apariția erupțiilor cutanate, febra poate depăși 40 de grade Celsius. După câteva zile, febra se reduce și eruptiile cutanate dispar.
O boală gravă pentru toate grupele de vârstă
Rujeola este o boală care se transmite de la om la om. Virusul rujeolic trăiește în secrețiile nazale și faringiene ale persoanei infectate. Prin urmare, se poate răspândi la alte persoane prin tuse și strănut. Virusul poate trăi timp de până la două ore în aer sau pe diferite suprafețe. Este foarte important să se păstreze distanța față de persoanele infectate. Persoana infectată poate răspândi virusul fără să fie conștientă de acest lucru, având în vedere ca boală poate fi transmisă cu patru zile înainte de apariția erupțiilor cutanate. Medicii atrag atenția că, rujeola poate fi o boală gravă la toate grupele de vârstă, însă este deosebit de periculoasă în cazul copiilor mai mici de cinci ani și la adulții cu vârste de peste 20 de ani. Conduce frecvent la: complicații severe, cum ar infecțiile pulmonare joase, infecții ale creierului și infectii bacteriene secundare – acestea din urmă necesitând tratament, antibiotic. Rujeola poate duce la complicații severe: pneumonie – persoanele cu un sistem imunitar slăbit pot dezvolta diferite forme de pneumonie, care, uneori, pot duce la decesul persoanei infectate; encefalita – aproximativ 1 din 1.000 de persoane cu rujeolă dezvoltă encefalită, o inflamație a creierului care poate provoca vărsături, convulsii, și, rareori, comă sau chiar deces; encefalita poate aparea și la câteva luni după apariția rujeolei; sarcina prematură sau avort – persoanele gravide trebuie să evite pe cât posibil persoanele cu rujeola, deoarece boala poate duce la pierderea sarcinii, la naștere prematură sau la nașterea unui copil cu o greutate mică; număr scăzut de trombocite (trombocitopenie) dar și panencefalita subacută sclerozantă (PESS) – o complicație pe termen lung a rujeolei și o boală foarte rară, dar fatală a sistemului nervos central. PESS se dezvoltă, în general, între 7 și 10 ani după ce o persoană a fost infectată cu rujeolă.