Despre stema oraşului Zalău

Ultimii ani (nu ştiu mai exact câţi!) au însemnat o adevărată ofensivă asupra istoriei oraşului Zalău. Arheologii şi-au dat partea de contribuţie, roată-roată pe după vechiul oraş. Medieviştii s-au tot jucat ba cu breslele, ba cu produse – artefacte medievale. Moderniştii au scos la iveală câte ceva din economia oraşului. dar au insistat cu partea modernă românească (minoră de fapt în economia istoriei oraşului). Istoricii epocii contemporane au pus accentul fie pe epoca interbelică, fie pe catastrofalul an 1940, fie pe construcţia socialistă. Eu am tot încercat să realizez, în etape, o istorie generală, care nu mi-a reuşit decât foarte recent şi nici nu sunt sigur că este cea mai bună realizare, deşi părerea mea este că secvenţele publicate izolat pentru diverse epoci şi probleme nu au fost şi nu sunt deloc productive. Ajuns acum, pot zice, la o fază avansată a cunoaşterii generale a istoriei oraşului – sub formă paramonografică, m-am lovit de o serie de amănunte care fie lipsesc din „lista” de cunoştinţe, fie sunt nesigure sau puţin credibile. Unele au caracter istoric, altele caracter statistic, multe au caracter politic sau chiar „naţional”. Una din aceste „probleme” este stema oraşului. Profesorul dr. Petri Mór de la Colegiul Reformat Wesselényi, autor al singurei monografii a judeţului Sălaj, a publicat în această monografie şi stema veche a oraşului. Aceasta se află în biserica actual reformată (calvină) – care până pe la 1560 a fost catolică şi cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail. Transcripţia care dovedeşte acest lucru se află în aripa de sud a clădirii, deasupra corului cizmarilor, lângă stema oraşului, care îl reprezintă pe Arhanghel. Stema reprezintă un tânăr înaripat, în picioare, călcând un balaur. În mâna dreaptă ridicată la nivelul capului ţine o spadă, ca şi cum ar fi pregătit să lovească; în mâna stângă lăsată în jos de-a lungul corpului ţine o balanţă. Este îmbrăcat cu un pieptar peste un fel de togă de culoare roşie. Peste umeri poartă o hlamidă roşie. Piciorul drept împins uşor înainte poartă cizmă cu gurgui (Fig. 1). B. Dulgău de la Muzeul din Satu Mare s-a ocupat printre altele şi de stema oraşului Zalău (ActaMP VIII, 1994, pp. 167-171). După ce a trecut în revistă trei steme ale oraşului apărute la date diferite (1569 – Biserica Reformată; 1902 – Arhivele Statului din Cluj-Napoca; 1871 – Arhivele statului Satu Mare), autorul elimină posibilitatea ca tânărul înaripat de pe stemă să fie Sf. Gheorghe şi optează pentru Sfântul Arhanghel Mihail, fără a face legătura între Biserica Catolică veche (dinainte de reformă) şi numitul Arhanghel. Finalul articolului conţine mai multe speculaţii în legătură cu interpretarea simbolurilor, care însă nu se potrivesc cu realitatea. O comisie a Consiliului Local a realizat, prin anul 2001 (H.C.L 128/2001), o imagine pocită a stemei, un surogat care nu seamănă cu nimic, dar are elementele de bază ale stemei vechi. Un brâu crenelat şi o coroană crenelată deasupra – zic cei din consiliu – simbolizează „importanţa strategică” a oraşului; tânărul subţirel cu spadă reprezintă lupta contra răului (balaur); balanţa simbolizează atribuţiile judecătoreşti ale urbei; balaurul reprezintă duşmanul cel rău (Fig. 2). Ideile au fost preluate din studiul lui B. Dulgău (ActaMP XVIII, 1994. p. 170), dar mi se par cam exagerate şi departe de realitatea istorică (oraşul nu prea a avut vreun rol în lupta anti-otomană. iar coroana murală este o inovaţie). Profitând de o deplasare mai lungă prin Germania, m-am apucat să cercetez mai profund cine este personajul, când apare pe steme, ce calităţi i se atribuie. M-am informat în lexicoane tematice (Lexikon das Mittelaiters, München 1993), apoi în lucrări monografice despre sfinţi (Anna Maria Renner, Der Erzengel Michael in der Geistes und Kunstgeschichte, Saarbrucken 1927), în lucrări speciale (Alfons Rosenberg, Michael und der Dracke, Freiburg im Breisgau f.a.) şi mai ales într-un studiu monografic al lui Werner Wunderlich, Von Sankt Michael zum deutsch Michef’, din volumul Hessischen Helden-Heiligen (St. Galen 1990, pp. 511-524). Şi iată ce am obţinut (exprimat pe scurt, fără a „cădea” într-un studiu teologic): încă în tradiţia iudaică, Mihael este – alături de Rafael, Uriel şi Gabriel – unul dintre cei patru îngeri dinaintea tronului lui Dumnezeu; în arta occidentală europeană feudală, Arhanghelul Mihail apare reprezentat în trei ipostaze: a. ca moştenire din arta bizantină apare ca principe al cerului, reprezentant al ierarhiei cereşti, omul de credinţă al lui Dumnezeu, cel care ţine cheile cerului. Din această cauză apare adesea cu îmbrăcăminte imperială, cu crucifix, cu sceptru, glob şi spadă (Wunderlich, p. 512); b. de prin secolul IX apare în ipostaze în care omoară dragonul cu lancea sau spada, cea de biruitor al diavolului (Wunderlich, p. 314): c. în Evul Mediu, pe lângă aceste atribute se adaugă calitatea de însoţitor al sufletelor morţilor spre judecata Tatălui (de aceea apare cântarul cu talgere). Cultul Arhanghelului Mihail, care a început în Orientul bizantin, s-a dezvoltat mai ales în occidentul Europei. Încă din Evul Mediu timpuriu s-au înfiinţat capele, mănăstiri, a devenit patronul unor Biserici. Se sărbătorea (şi se sărbătoreşte) în ziua de 29 septembrie. Pelerinajele la bisericile şi mănăstirile închinate lui au început în Normandia prin anul 709, la mănăstirea Mont Saint Michel. Începând de atunci au apărut şi primele statui. În fine, la începutul mileniului II a apărut şi nimbul, ca simbol de apărător nu numai al Bisericii Catolice, dar şi de apărător al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană (Wunderlich, p. 514). În celebra bătălie de la râul Lech (915), unde împăratul Otto i-a zdrobit pe unguri (tăindu-le pe veci invaziile spre vest), în armata imperială a fluturat steagul Arhanghelului Mihail. A devenit şi patronul cruciaţilor (Wunderlich, p. 515). Cultul lui s-a răspândit în întreg Occidentul european. În fiecare ţară era omagiat ca îngerul păzitor aparte. Regele Ludovic al Xl-lea al Franţei a fondat chiar un ordin al Sfântului Mihail. În 1693 a fost înfiinţat un ordin al Sfântului Mihail la Köln în Germania, el (sfântul) devenind şi patronul Germaniei. Am găsit o imagine matcă a Arhanghelului pe o placă de metal de la Köln, datată pe 1470 (cf. Brockhaus Encyclopädie, Wiesbaden 1971, vol. 12, p. 512), în care el are deja toate caracteristicile pe care le aminteam mai sus: stă în picioare cu sabia în mâna dreaptă ridicată gata de lovitură; în mâna stângă ţine o balanţă: într-un talger stă un păcătos care se roagă; în celălalt talger sunt greutăţile: balaurul călcat în picioare încearcă să tragă în jos talgerul cu greutăţi. Sfântul poartă nimb; figură tânără; aripile desfăcute; costum militar de epocă, picioarele apărate; cizme feudale (Fig. 3). Mari catedrale din Europa occidentală poartă hramul Arhanghelului Mihail. Printre ele cele din Köln şi Worms. Şi pe teritoriul Transilvaniei sunt catedrale şi biserici mari care poartă hramul lui. Catedrala romano-catolică de la Alba Iulia, biserica romano-catolică, mândria oraşului Cluj, poartă acelaşi hram. Reprezentarea Arhanghelului aflată pe frontispiciul acesteia din urmă nu se înscrie însă în tipologia despre care vorbeam mai sus. Nici cea de la Alba Iulia. Doar în biserica romano-catolică de la Tăşnad se găseşte o imagine asemănătoare. Imaginea Arhanghelului de pe stema veche a oraşului Zalău se apropie mult de imaginea aşa-zis clasică a lui şi constituie foarte probabil o dovadă că vechea biserică romano-catolică (astăzi calvină) a avut ca patron pe Arhanghelul Mihail. Foarte probabil şi toponimele legate de numele lui Mihail (care astăzi poartă interpretări diferite), s-au născut şi impus tot datorită patronului oraşului. Această situaţie ar putea constitui un atu pentru turismul din oraş (chiar şi după ce arhitecţi şi politicieni iresponsabili au distrus faţa oraşului vechi). De aceea cred că stema ar trebui să revină la faţa ei adevărată şi în jurul ei s-ar putea construi ceva istorioare atractive. Dar cum părerea mea nu contează, să lăsăm lucrurile să rămână la nivelul kitsch-ului (al creaţiei fanteziste).

Nicolae GUDEA
(articol publicat în revista “Caiete Silvane”)