Aproape 300 de “șoferi” depistați fără permis de conducere, tot atâtea pericole de moarte pe șoselele sălăjene

În anul 2018, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au depistat, pe drumurile județului și în municipiul Zalău,  291 de persoane în timp ce conduceau vehiculele fără a deține permis de conducere. În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale. Poliția sălăjeană reamintește conducătorilor auto că o astfel de faptă constituie infracţiune şi se pedepseşte, conform Codului Penal, cu închisoarea de la unu la cinci ani.

De asemenea, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă.

Prin nerespectarea prevederilor legale şi a regulilor de circulaţie, persoanele care conduc vehiculele pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere pun în pericol atât siguranţa lor cât şi a celorlalţi participanţi la trafic.

 

 

 

One Thought to “Aproape 300 de “șoferi” depistați fără permis de conducere, tot atâtea pericole de moarte pe șoselele sălăjene”

  1. Rozi

    Poliția sălăjeană reamintește conducătorilor auto că o astfel de faptă constituie infracţiune şi se pedepseşte, conform Codului Penal, cu închisoarea de la unu la cinci ani……… si inca nimeni nu a fost inchis, …….. sau a fost cu suspendare. Normal ca asa se vor inmulti ca ciupercile dupa ploaie

Leave a Comment