În suita celor 12 sărbători importante creștine se numără și Boboteaza (Botezul Domnului), ținută în fiecare an, în ziua a șasea a lunii ianuarie. Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte că Iisus să pășească în viață publică, la împlinirea vârstei de aproximativ 30 de ani. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numește și Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului. Încă din sec. 3, poate și mai înainte, este semnalat începutul acesteia. Cert este că în „Constituțiile Apostolice” Bobotează figură deja printre sărbătorile creștine, alături de Crăciun și de Paști.
Tradiții superstiții de Bobotează. Ce să nu faci până în 6 ianuarie
Se spune că până de Bobotează nu ai voie să te cerți cu nimeni și să nu dai bani cu împrumut. De asemenea, Ajunul Bobotezei era, în egală măsură, şi un moment favorabil farmecelor, descântecelor şi altor practici magice. Dimineaţă, înainte de aprinderea focului, se strângeau cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi păstrate până în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume pentru a le face rodnice şi a le proteja de vreme rea sau secetă.