Vești mari pentru o categorie de români! Potrivit OUG publicată sâmbătă în Monitorul Oficial, de la 1 ianuarie, pensiile vor fi mărite.
Potrivit Ordinanței de Urgență adoptată sâmbătă, pensiile militare de stat aflate în plată vor fi indexate rata medie a inflaţiei, dar fără a depăşi media soldelor sau salariilor lunare.
„Cuantumul pensiilor militare de stat aflate în plată la 31 decembrie a anului anterior se indexează, din oficiu, începând cu 1 ianuarie a anului în curs, cu ultima rată medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la această dată şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică”, se arată în actul normativ care va intra în vigoare la 1 ianuarie.
Cuantumul pensiilor militare de stat nu se indexează dacă rata medie anuală a inflaţiei înregistrează valori negative.
În noiembrie, rata inflaţiei a fost de 3,4%. Institutul Naţional de Statistică va publica inflaţia pe luna decembrie abia ân luna ianuarie 2019.
Pe de altă parte, ordonanţa prevede că pensia militară de stat nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor nete.
„La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.
Dacă în urma indexării pensiei militare de stat stabilite rezultă un cuantum al pensiei nete mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei, se acordă acest cuantum rezultat, fără a depăşi suma rezultată din aplicarea ratei medii anuale a inflaţiei asupra mediei soldelor/salariilor lunare nete în cauză.
În cazul indexărilor succesive, cuantumul acordat nu poate depăşi suma rezultată din aplicarea ratei medii anuale a inflaţiei asupra mediei soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei la care se adaugă suma reprezentând intervenţia ratei medii anuale a inflaţiei, în aceleaşi condiţii, din operaţiunile de indexare anterioare, potrivit adevarul.ro.
Conform tradiţiei pesediste, unde-i mult, se mai pune !
Oare ce au făcut militarii de au pensiile de trei ori mai mari decât cele civile ? Eu atâta ţin minte că mergeau la cules mălai, în locul ceapiştilor care se ascundeau în casă. Că, s-a îmbogăţit şi folclorul, „Eu la lucru nu măduc, stau acasă şi mă f..t” !
PUTINA MINTE AU UNII asa ca nu au avut loc de depozitare a informatiilor reale. SPRE aducere aminte ar trebui sa revizuim putin istoria recenta . DA pe undeva se poate spune ca au facut multe pentru acest neam numai politicienii mai ales cei alesi in forurile europene macovei, sau in parlament au facut mult etc.etc….. dar actualii militari pensionari nu au facut nimic pentru tinerea la respect a :prietenilor : statului roman. NU au avut timp pentru ca un CONDUCATOR IUBIT suprem al armatei a avut grija sa-i trimita si la cules recoltele bogate si la mina sa scoata bogatiile naturale ale patriei si… la cite o ulita cum este TRANSFAGARASANUL … si la cite un canal mic precum DUNARE MAREA NEAGRA poate daca sunt in zona sa regularizeze si VALEA COVURLUIULUI etc……etc….SA nu uitam si CASUTA POPORULUI unde sunt azi cei care ne poarta de grija mai ales OLGUTA VASILESCU ,,, sa fie IERTATA ca ea a aruncat PIATRA . SA revenim la azi TOT ARMATA este azi si in AFGANISTAN si apara in continuare…. sa fim noi sanatosi iar unii dintre noi sa se intrebe in continuate de ce militarii au pensii cand de fapt ar trebui anulate Prin INDICATOR DEFINITIV AMIN.
Daca e sa luam toate realizarile armatei api sa nu uitam a si-a tradat si asasinat comandantul suprem, in sfanta zi de Craciun. Argintii tradarii sunt pensiile triple fata de civilu care a muncit cinstit toata viata !
Nu mai exagerati…cresterea e de 1.3%…si miltarii fac drumuri prin zapezi…si scot sinistrati din ape…
SA ne fereasca DUMNEZEU de momentul cand romanii nu vor mai fi interesati sa imbrace haina militara din patriotism………….sa reflectam.