Daniil Sihastrul (născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea orașului Rădăuți și decedat în 1496, la Voroneț) a fost un pustnic ortodox român, duhovnic renumit, sfetnic al domnitorului Ștefan cel Mare (1457-1504) și egumen (stareț) al Mănăstirii Voroneț. El a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992 cu numele de „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” ziua de prăznuire fiind stabilită la 18 decembrie. La vârsta de 16 ani a fost călugărit, iar ulterior, în anii maturității, Daniil a ales să se retragă într-o zonă ferită, mai puțin accesibilă oamenilor, undeva în preajma actualei localități Putna. Aici el a descoperit o stâncă, în care a construit un mic paraclis.
Credincioșii pot descoperi și astăzi construcția lui Daniil Sihastrul. Mai mult decât atât, acesta a săpat în piatră și a construit și o chilie în care a decis să trăiască singur.
Ștefan cel Mare a venit la el în anul 1451, când tatăl domnitorului a fost ucis. Daniil Sihastrul a proorocit faptul că acesta va devein domnitor al Moldovei, lucru ce s-a înfăptuit șase ani mai târziu.
Legenda spune că îndemnurile sfântului l-au determinat pe Ștefan cel Mare să construiască Mănăstirea Putna. Ulterior, sfântul s-a retras la în localitatea Voroneț, sub stânca Șoimul, pentru a-și continua viața monahală.
Se spune că după înfrângerea de la Războieni din anul 1476, domnitorul Moldovei a venit la Voroneț pentru a cere sfatul lui Daniil. Acesta i-a spus să continue luptele cu otomanii, căci va birui. Din nou, proorocirile acestuia s-au adeverit. În urma acestei victorii s-a clădit Mănăstirea Voroneț.
Când Daniil Sihastrul a trecut în neființă, Ștefan cel Mare a dat ordin ca acesta să fie înmormântat la Voroneț, iar pe piatră să fie scris „Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil”.
Daniil Sihastrul a fost sfătuitorul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și l-a încurajat adesea să nu cedeze în lupta împotriva otomanilor, ci să continue să lupte pentru apărarea creștinătății. Mai mult decât atât, acesta a avut numeroși ucenici în Moldova, contribuind semnificativ la menținerea credinței într-o perioadă istorică dificilă. Era considerat un sfânt chiar din timpul vieții, căci se spunea despre el că avea puteri miraculoase de a vindeca bolnavii și chiar de a alunga „demonii” ori de a îndepărta anumite suferințe. Viața care a dus-o în singurătate, profețiile și sfaturile sale care, se pare, ar fi schimbat de multe ori în bine cursul istoriei noastre sunt și astăzi, în mare parte, încărcate de mister, așa cum a fost însuși cuviosul Daniil Sihastrul.
„alunga demonii”? Da’ ce, era vreun psihiatru, ceva?