Peste 33.000 de turişti au poposit în judeţul Sălaj în perioada ianuarie-octombrie 2018, potrivit ultimelor date ale Direcţiei Judeţene de Statistică, numărul acestora fiind în scădere cu 5,5 procente faţă de cel înregistrat în 2017. Aproape 87 la sută dintre turişti au fost români, mai arată sursa citată. În ceea ce îi priveşte pe vizitatorii de pestre graniţe, majoritatea au fost europeni, iar din aceştia, aproape o treime, din Ungaria.
Sosirile în hoteluri dețineau, în primele zece luni din an, o pondere de 54,5 la sută din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare.
Turiştii care ne-au vizitat au totalizat 75.608 înnoptări în structurile de primire turistică, în scădere cu 4,4 la sută faţă de cele înregistrate în anul precendent. Mai mult de 86 la sută dintre înnoptări au fost ale vizitatorilor români; în ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini, cele mai multe au fost ale vecinilor machiari.
Potrivit DJS Sălaj, înnoptările în hoteluri dețineau, în perioada analizată, aproape 62 la sută din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare. Durata medie a şederii a fost de 2,2 zile la turiştii români şi de 2,3 zile la cei străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 15 la sută pe total structuri de cazare, mai mic cu 0,2 puncte procentuale față de perioada corespunzătoare din 2017. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s‐au înregistrat la hoteluri (23,9 la sută), bungalouri (20,6 la sută), vile turistice (11,5 la sută), pensiuni agroturistice (9,7 la sută) şi pensiuni turistice urbane (9,6 la sută).