Tânărul în vârstă de 21 de ani, grav rănit în evenimentul rutier petrecut joi dimineața, între Zalău și Panic, este pregătit de medicii Spitalului Județean pentru o serie de intervenții chirurgicale ortopedice, dar și pentru alte proceduri medicale complexe. Informațiile conform cărora acesta ar fi încetat din viață, postate vineri dimineața pe pagina de Facebook a unei publicații, sunt false. Reprezentanții IPJ Sălaj ne-au confirmat faptul că tânărul este în viață și este pregătit pentru o serie de operații, acesta suferind mai multe fracturi, parte dintre ele grave. Colectivul de medici care a preluat acest caz face eforturi mari pentru ca tânărul să treacă cu bine de aceste intervenții și ulterior să se recupereze. Pacientul, deși a fost internat în stare gravă, nu are în acest moment leziuni care să-i pună viața în pericol, urmând să fie supus în cursul zilelor următoare, așa cum am menționat, unor intervenții complexe. Reamintim că în accidentul produs joi dimineața la ora 3, pe DN1F, șoferul în vârstă de 26 de ani a murit în urma impactului deosebit de violent cu un cap de pod, iar pasagerul din dreapta a suferit leziuni traumatice grave.
E partea aia a presei, care scrie fix ceea ce mananca. Sa le fie rusine. Baiatul e bine,multumim lui Dumnezeu.