Cu 29,33 de puncte acumulate în urma rezultatelor obţinute în acest an, atleta Paula Todoran a devenit în acest an, pentru a noua oară, sportiva anului la Clubul Sportiv Municipal Zalău. Atleta pregătită de Mirel Seişanu a devenit campioană balcanică la cros atât la individual, cât şi cu echipa, a fost medaliată cu bronz în cursa de 10.000 de metri din cadrul Campionatul Naţional şi a devenit vicecampioană naţională la semimaraton.
Pugilistul Adrian Popuţea ocupă locul doi în „Top 10”, acesta anunţându-şi retragerea în urmă cu puţin timp din activitatea sportivă, rămânând antrenor în cadrul secţiei de box. Rezultatul prin care Popuţea a punctat în acest clasament este medalia de bronz obţinută la Campionatul Naţional.
Tot de la secţia de box, Darius Forai şi Paul Magdaş ocupă locul trei, sportivi pregătiţi de Ioan Dragoş şi Adrian Popuţea. Pugilista Florina Gorgan se clasează pe locul patru, iar Denis Stoica ocupă poziţia a cincea. Iuliu Nemet şi Dumitru Butcovan, ambii de la radioamatorism ocupă locul şase, urmaţi de Margareta Hidigan (box), Eric Verdeş (tenis) şi Alina Oşan (box). Pe locul opt se situează Sergiu Todoran (box), iar locul nouă este ocupat de Larisa Criste şi Carla Plosca, ambele de la secţia de box.
Premierea sportivilor va avea loc în cadrul Galei „Laureaţii Anului Sportiv 2018”, eveniment programat luni, de la ora 16, în Sala „Avram Iancu” din cadrul Primăriei Zalău.