Sălajul, un hol între sufrageriile luxoase ale regiunii

Nu cred că există sălăjean, fie el iubitor de flamură roșie sau de fanion galben-albastru care să nu se întrebe, dând zilnic nas în nas cu lipsuri și neajunsuri dintre cele mai diverse și rate, de ce am ajuns în acest punct, în mod cert unul negru, ca o pată pe harta regiunii?

Poate că mulți regretă locul aflat pe buletinul de vot pe care au pus, plini de speranțe și iluzii, ștampila la alegerile locale. Iar dacă e așa, regretele sunt tardive și oricum nu mai fac doi bani. Am scris mereu despre puținele lucruri bune care s-au făcut în ultimii ani, în județ, de când administrația PSD a preluat frâiele municipiului și al multor localități din județ. Am scris și scriem despre asfaltări, amenajări de spații verzi chiar dacă multe dintre ele se fac cu viteza melcului paraplegic ori s-au transformat, între timp, în gropi sau arată mai rău decât înainte, despre trotuarele din centrul municipiului, moderne și frumoase, despre rețelele de apă și canalizare nou construite în câteva localități din județ.

V-am bătut la cap cu reabilitările de blocuri, cu înfrumusețarea sau îmbunătățirea aspectului unor zone din cartierele Zalăului. Sunt lucruri concrete, ce pot fi observate cu ușurință, dar să nu ne îmbătăm cu apă rece și să nu batem câmpii: sunt investiții și lucrări curente, necesare, firești, nu e nimic spectaculos și, recunosc, nimic într-atât de senzațional încât să deschizi o ediție de ziar cu așa ceva, zilnic.

Cu toate acestea, pentru a nu fi părtinitori relelor și pentru a nu fi criticați că scriem mereu doar de rău,  am zis că e firesc și normal să scriem când este cazul și despre lucrurile bune. Cu toate acestea, adevăratele investiții, cel puțin din Zalău, lipsesc cu desăvârșire. Cele mari, importante, de anvergură nu există și oricât de tare s-ar supăra cineva, acesta este adevărul. Privim la televizor câte un meci de fotbal transmis din Giurgiu sau Sfântu Gheorghe și facem ochii cât cepele când vedem ce stadioane au locuitorii acestor municipii și ce clonă resuscitată de stadion avem noi. Cinematograful Scala împlinește în curând cinci ani de chinuri, o sarcină toxică și un copil mort al autorităților, un edificiu la care nu s-au început lucrările deși trâmbițam lună de lună că, da, încep. O șosea de centură invalidă, ca un bătrân cu un picior, o altă mostră de neputință care împlinește peste puțin timp opt ani de stagnare.

Promisiunile administrației trecute, dar și cele venite în ultima campanie electorală, s-au dus cu vântul, în patru zări. Sala Polivalentă, bazinul olimpic de înot, platoul de marmură, reamenajarea centrului municipiului pe segmentul aspectului clădirilor (aruncați o privire în zona Galeriilor, pereți plini de graffiti, vopsiți ca la un circ ambulant, mizerie, trepte crăpate, țigănie). Stadionul, o ruină, platoul de marmură cârpit cu două alocări dodoloațe de fonduri – degeaba, pentru că arată ca naiba, crăpat tot și peticit. Zona de agrement promisă pe dealurile Aghireșului, în continuare, un câmp pustiu. Zonele din cartiere nu au avut în acest an nici măcar iluminat festiv, iar acestea sunt doar câteva dintre marile investiții, cele cu care administrația s-ar fi putut mândri la ceasul bilanțului. Sigur, avem o piață modernă, o nouă hală la Astralis, dar acestea sunt lucruri și investiții care vin ca o obligație și un lucru firesc al activității celor care ne conduc, al împărțirii banilor și asta mai departe.

După ce am achitat, anul trecut, un credit de multe milioane de euro, mândrindu-ne că am scăpat de datorii, acum ne împrumutăm din nou, pentru că – zic ei – calculele de acasă nu s-au potrivit cu alea din târg. Doar că pierdem avantajele pe care fosta administrație le-a obținut la vechiul credit, dobânzi preferențiale, reduceri de comisioane etc și ne împrumutăm iar, însă în condiții mult mai aspre. Răstimp, privim la județele învecinate. Alianțe peste alianțe, frății criticate de sud pentru că normal, pesedeului nu-i convine să te dezvolți, nu-i convin alianțele în dezvoltare pentru că asta înseamnă putere mai multă, asumare, fonduri venite pe alte căi decât cele aprobate de tătuca. Ascultăm discursuri de lemn, încât ți se ridică părul pe ceafă când auzi atâta ipocrizie și fală, iar în realitate, asistăm, ca un călător rămas pe dinafara trenului, la dezvoltarea și evoluția județelor învecinate.

Nimeni nu ne bagă în seamă, iar dacă ar putea fi făcut ceva, adică să ne băgăm noi în seamă, auzim că nu o putem face doar așa, ca să ne găsim în treabă. Nu, domnule, noi avem nevoie să ședem, preț de niște ani, de studii, de parastudii, de cugetare, de șezători și comisii care să stabilească cu claritate dacă vrem sau nu să ne agățăm și noi de alții, în mod cert mai isteți și mai harnici decât noi. Deloc mai norocoși, pentru că noroc, mai ales în astfel de situații, nu există. Șansa ți-o faci singur. Dacă nu, stai deoparte, cu muncii la nas, și bocești privindu-i pe alții. Da, suntem, pe mai departe, cel mai sărac și subdezvoltat județ din regiune. Cea mai tristă reședință de județ dintre toate, de care nimeni nu pomenește niciodată nimic. Suntem un hol întunecat, un culoar de trecere dintre o localitate care strălucește către o alta, la fel de strălucitoare.

Suntem județul cu cea mai mare problemă în privința angajărilor în mediul privat, deși avem două companii mari în care, iată, nu prea mai vrea să lucreze nimeni pe doi lei. Suntem județul cu cele mai mici salarii din întreaga regiune, în sectorul privat. Județul cu cea mai mică rată de dezvoltare, cu cel mai scăzut nivel de trai, cu cele mai puține investiții importante, județul cu cei mai mulți pensionari săraci și județul în care mor cei mai mulți nou-născuți, din întreaga regiune, ba chiar pe locul 4 din întreaga țară.

Poate că am omis alte realizări, le știți și le vedeți și sigur am omis nenumărate lipsuri din listă, pe care, de asemenea, le simțiți. Am pierdut până și banii veniți de la Guvern, trei milioane de euro, oameni buni, pentru modernizarea ambulatorului din spital, pentru că timp de un an nu am fost în stare să facem tot posibilul ca această sumă aterizată din senin în seiful județului, să nu fie pierdută. Nu-mi permit să dau sfaturi cuiva, cu atât mai puțin unor oameni importanți aflați la conducerea noastră, dar aș vrea să spun doar că, în acest fel, în acest ritm, alături de oamenii de la centru care în mod vizibil duc țara asta de râpă, prin amestecul politic în orice și prin faptul că devin literalmente orbi la ceea ce se întâmplă în județele învecinate, vom ajunge pe fundul prăpastiei într-un timp mult mai scurt decât ar bănui cineva.

Soluții sunt, șanse mai avem încă, puține dar mai avem totul este ca oamenii acestui județ, mai ales cei din fruntea lui, să se trezească din adormire. Să lase sloganurile, depunerile de coroane, explicațiile și comunicatele etern justificative și să se facă „frate cu dracu (măcar) până trecem puntea”, dacă „dracu” în viziunea lor, nu e roșu, ci are altă culoare și dacă printr-o frăție sinceră un interes comun, o cooperare care să scoată otrava politică din toată această nemișcare, nu se poate. Ne scufundăm, oare chiar nimeni dintre cei care trebuie, nu vede și nu poate recunoaște asta? Nici măcar acum, cu atâtea dovezi și atâtea semnale de alarmă?

Salvați Sălajul, pentru că istoria și generațiile viitoare vor vorbi despre voi înjurând și cu sprâncenele adunate, așa cum vorbești atunci când îți amintești de cele mai triste momente din viața ta.