La Editura Școala Ardeleană (Cluj-Napoca) a apărut, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, prin programul de sprijinire a scriitorilor sălăjeni, cartea de poezie „Poeme abandonate în cuvinte” semnată de Ioan F. Pop.
Născut în 4 ianuarie 1959, în Valcău de Sus, Ioan F. Pop a urmat Şcoala primară în satul Fizeş, comuna Sîg şi a absolvit Liceul de Filologie-Istorie din Oradea. Este licenţiat în Teologie-Istorie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, instituţie la care a făcut şi masterul. Doctor în filozofie al universităţii clujene, a fost redactor la Gazeta de Vest, redactor (fondator) la Noua Gazetă de Vest, referent cultural la Cercul Militar, în prezent fiind muzeograf la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”. Pentru o vreme a fost cadru universitar la Universitatea din Oradea.
Printre volumele publicate se numără „Pedale de hîrtie”, (poeme), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994; „PoemeşinimiC”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1996; „Poeme de sedus realitateA”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000 (carte sponsorizată de Ministerul Culturii); „Sfîntul Augustin – morfologia unei paradigme”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2009 (teza de doctorat în filosofie); „Jurnal aproape închipuit”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2009 (jurnal scris la Roma şi Paris); „Poemele poemului nescriS”, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010 (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Arad); „Tăceri de la margine”, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011 (studii şi eseuri); „Poemele absenţeI”, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011; „Poemele poemului nescriS”, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2013 (integrala poetică); „Marginalii la o absenţă”, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2014 (cogitaţiuni, eseuri – Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Arad). Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Ioan F. Pop este prezent cu poeme, texte literare, studii şi eseuri în cele mai importante reviste din ţară, precum şi în reviste străine şi figurează în mai multe antologii de poezie.