Şcoala Gimnazială „Silvania” Şimleu Silvaniei găzduieşte, în perioada 14-15 decembrie, cea de-a XIII-a ediție a Concursului Național de Matematică “Teodor Topan”. Competiţia se desfășoară în parteneriat cu Primăria Șimleu și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj.
Potrivit unui comunicat de presă al ISJ Sălaj, la concurs s-au înscris 282 elevi de gimnaziu și de liceu din județele Bihor, Cluj, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Suceava, Sălaj, printre care şi elevi calificați la etapa finală a Olimpiadei Naționale de Matematică, de anul trecut, precum și elevi din Republica Moldova.
În acest an, din Comisia de elaborare a subiectelor vor face parte profesorii universitari Dorel Miheț, Universitatea de Vest din Timișoara; Andrei Eckstein, Universitatea Politehnică din Timișoara; Dorin Andrica, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Lor li se vor alătura Vlad Mihály, masterand Universitatea Tehnică Cluj-Napoca; Alexandru Mihalcu, student la University of Oxford; George Cătălin Țurcaș, doctorand Warwick Mathematics Institute, Anglia.
Acest concurs ce reunește, anual, pasionații de matematică din diferite zone ale ţării este fără taxă de participare, iar premiile oferite de Primăria Şimleu Silvaniei sunt substanțiale. Totodată participanților li se asigură cazarea și masa.
Deschiderea oficială va avea loc, sâmbătă, 15 decembrie, ora 8, la Centrul de Documentare şi Informare al Şcolii Gimnaziale „Silvania”, iar festivitatea de premiere se va desfăşura la Casa Orășenească de Cultură Şimleu Silvaniei, în aceeaşi zi, de la ora 18.