Zvonoteca

# Tot mai multe primării din țară, inclusiv din orașe (nu discutăm de municipii) au câștigat în acest an un proiect de o importanță majoră pentru buna funcționare a aparatului administrativ, mai ales în relația cu cetățenii. Este vorba despre „Administrație electronică la nivelul municipiului/orașului pentru reducerea birocrației” – derulat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA) – își propune mai multe obiective: simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni. Ce aduce un astfel de proiect? Printre altele, implementarea unei platforme integrate pentru servicii electronice, implementarea unui terminal interactiv self-service pentru servicii electronice, implementarea unei soluții pentru managementul integrat al documentelor, implementarea unei platforme pentru arhivare electronică, instruirea utilizatorilor și administratorilor soluțiilor informatice etc. Mai pe scurt, grija față de cetățean, de timpul lui și stoparea acesei ciume administrative care ne sufocă – birocrația. Oare la noi ar fi posibil? Întrebăm pentru niște cetățeni curioși.

 

# Taximetriștii din Zalău, după ce că o duc tot mai greu în timp ce interesele nu le sunt apărate sau înțelese de nimeni, au ajuns la disperare din cauza celor care le blochează locurile la care au dreptul prin puterea hotărârilor de Consiliu Local. Mai mult decât atât, ei spun că deși sesizează de multe ori Poliția Locală, sunt ignorați, ba chiar luați la rost și rugați să mai termine cu reclamațiile lor obositoare. Iată că parcările nesimțite lovesc și pe acest segment, nu doar în bunul mers al traficului și al parcărilor efectuate de șoferii de bună credință. Poate că ar fi necesar un strop de incisivitate în plus din partea autorităților și mai multă înțelegere din partea celor puși să ne apere drepturile, indiferent în ce pătură socială sau sector de activitate ne găsim.

Leave a Comment