2011 a fost anul în care CSM Zalău a devenit vicecampioană naţională, fiind ultimul an când Zalăul s-a mândrit cu o astfel de performanţă. Rezultatul a fost reeditat miercuri seara, de echipa de juniori I a Clubului Sportiv Şcolar Zalău, în cadrul turneului final al Campionatului Naţional.
Echipa zălăuană a semnat un protocol de colaborare pentru acest turneu cu CSM Călăraşi, cele două cluburi obţinând medaliile de argint la finalul concursului.
„Este un rezultat bun pentru club şi pentru Zalău. Dacă aveam sportivi mai puternici la categoriile 70, 74 şi 79 de kilograme, puteam deveni chiar campioni naţionali. Este de apreciat efortul sportivilor, al antrenorilor, dar şi al celor care ne susţin şi sunt alături de noi în activitatea pe care o desfăşurăm. Aceşti sportivi sunt în primul an la juniori I, iar anul trecut, la cadeţi, au câştigat bronzul naţional”, ne-a declarat Gheorghe Panc, unul dintre antrenorii de la CSS Zalău.
Pe primul loc s-au situat cluburile CS Odorheiu Secuiesc – CS Târgu Mureş, iar medaliile de argint le-au revenit celor de la CSS Viitorul Cluj – CS Ujniversitatea Cluj.
CSS Zalău i-a avut în componenţă pe: Sergiu Pop, Simi Pop, Răzvan Bojan, Vasile Moldovan, Cristian Trif, Dan Iepure, Darius Puşcaş, Antoniu Chiba şi Gabriel Săuca. Antrenori: Gheorghe Panc, Ioan Pantea şi Ioan Călian.