Sectorul construcţiilor este în continuă dezvoltare în judeţul Sălaj. Potrivit celor mai recente date ale Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj, în perioada 1 ianuarie-31 octombrie 2018, au fost eliberate 368 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,5 la sută comparativ cu acelaşi interval din anul trecut.
Mai mult de jumătate au fost emise în mediul rural. Creşteri mai mari ale numărului de documente eliberate au fost înregistrate în localităţile Crişeni (+14 autorizaţii), Şimleu Silvaniei (+9 autorizaţii), Pericei (+6 autorizaţii), Cehu Silvanie (+5 autorizaţii), Hida şi Şărmăşag (cu câte 4 autorizaţii). În schimb, s-au redus numărul actelor emise la Zalău şi Hereclean (-8 autorizaţii), Horoatu Crasnei (-7 autorizaţii), Vîrşolţ (-5 autorizaţii), Boghiş, Camăr, Creaca, Marca şi Someş Odorhei ( cu câte 4 autorizaţii)
În ceea ce priveşte numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri nerezidenţiale, acesta s-a majorat cu 66 procente faţă de situaţia de acum un an, mai arată sursa citată. În schimb, au fost eliberate cu 19 la sută mai puţine autorizaţii pentru extinderi la clădiri rezidenţiale.