Polițiștii din Sălaj acționează, în această perioadă, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică şi creşterea gradului de disciplină rutieră pe raza judeţului.
Astfel, în perioada 25-26 noiembrie a.c., poliţiştii sălăjeni acționează în comun cu efective şi mijloace de poliţie rutieră ale inspectoratelor de Poliţie Judeţene Bihor, Cluj, Maramureş şi Satu Mare, pentru reducerea numărului şi consecinţelorevenimentelor rutiere grave. La acțiuni sunt prezenți polițiști rutieri şi de ordine publică din cadrul judeţelor menţionate.
Principale obiective ale acestor acțiuni sunt creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a poliţiştilor, pentru prevenirea activităţilor infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, în zonele cu risc criminogen ridicat; desfăşurarea de acţiuni pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale, precum şi a celor urmărite în temeiul legii şi menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică.
În acest context, duminică, 25 noiembrie a.c., polițiștii au aplicat 265 de sancțiuni contravenționale, din care 111 privind nerespectarea regimului legal de viteză, 36 pentru neutilizarea centurii de siguranță, două pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar diferența au constituit alte abateri.
De asemenea, au fost constatate două infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și o infracțiune de conducere fără permis.
Au mai fost reținute 11 permise de conducere și 12 certificate de înmatriculare.
Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Jibou au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, care conducea autoturismul pe Drumul Național 1H, prin localitatea Var. La testarea cu alcooltestul s-a evidențiat o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.