Prefectul județului Sălaj, Florin Florian, a semnat luni, 26 noiembrie, proiectul vizând „Creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ Zalău”, finanțat prin intermediul fondurilor externe nerambursabile, în cadrul Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon; Prioritatea de investiţii: 3.1 Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor Operațiunea B – Clădiri publice. Semnarea contractului a avut loc în prezența echipei de proiect și a coordonatorului de programe pentru Sălaj al ADR Nord Vest, Ovidiu Ghiurco.
Bugetul total al proiectului este de 24,2 milioane de lei, din care 18,4 milioane de lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.
„Scopul proiectului este transformarea Palatului Administrativ – Zalău dintr-o clădire clasică, depașită moral, într-o clădire modernă, prin lucrări de eficientizare energetică”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Sălaj.
Potrivit sursei citate, în cadrul proiectului va fi anvelopată clădirea şi planşeul peste demisol, tâmplăria exterioară va fi înlocuită cu tâmplărie termoizolantă, vor fi înlocuite corpurile de încălzire cu ventiloconvectoare; va fi înlocuită instalaţia de distribuţie a agentului termic pentru încălzire şi apă caldă, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei (sisteme descentralizate de alimentare cu energie din surse de energie regenerabilă, precum instalații cu captatoare solare termice și electrice, instalații cu panouri solare fotovoltaice, pompe de caldură, recuperatoare de căldură, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenţionale, în scopul reducerii emisiilor de CO2 şi a emisiilor de gaze cu efect de seră);
Totodată prin implementarea proiectului se urmărește reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră și folosirea în proporție de peste 15 la sută a energie obținute din surse regenerabile.
Clădirea în care îşi desfaşoară activitatea Instituția Prefectului Județului Sălaj datează din anii 1970-1971 şi are o suprafață utilă de aproximativ 4.600 mp, fiind compusă din subsol, parter şi două etaje. În momentul de față construcția nu corespunde în totalitate cerințelor unei clădiri administrative, fiind realizată cu materiale şi tehnologii specifice anilor `70, ea nefiind modernizată vreodată.