Fiscul lansează luni o emisiune aniversară de titluri de stat către populaţie, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a treia în cadrul programului Tezaur-ediţia CENTENAR, iar titlurile vor putea fi achiziţionat până la 14 decembrie, conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice. Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, cu maturitate de 2 ani şi o rată de dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile.
Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat şi la emisiunile anterioare. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.
Potrivit sursei citate, titlurile vor putea fi achiziţionate în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie 2018 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului şi în perioada 26 noiembrie – 13 decembrie 2018 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban, iar în perioada 26 noiembrie – 12 decembrie 2018 din mediul rural.