Parcul auto al Poliției sălăjene, dotat cu opt autospeciale “Logan” noi

Opt autospeciale de producție autohtonă, Dacia Logan, au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Pentru îmbunătățirea modului în care polițiștii răspund la solicitările cetățenilor și pentru creșterea gradului de siguranță a polițiștilor la intervenții, în dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au intrat, în urmă cu câteva ore, opt autovehicule speciale noi, dotate corespunzător după ultimele tehnologii în domeniu.

Autospecialele, marca Dacia Logan, au fost direcționate către structurile de ordine publică şi rutieră (Biroul Rutier din cadrul poliţiei municipale).

Cele din structurile de ordine publică vor fi repartizate la Posturile de poliţie Cizer, Gîlgău, Hida, Marca, Meseşenii de Jos, Românaşi şi Surduc şi vor fi folosite în activitatea de menținere a ordinii publice, în special în cea de patrulare și intervenție la evenimentele sesizate. Mijloacele de intervenție au fost achiziționate din fonduri provenite de la bugetul de stat, cât și din veniturile proprii realizate prin activitatea Direcției Regim Premise Auto și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

În prezent, în dotarea IPJ Sălaj sunt 218 autovehicule, repartizate în funcție de necesități, fiecărui serviciu sau birou în parte. În dotarea Poliției Române vor intra, până la finalul anului, aproximativ 1.600 de mijloace de intervenție (autospeciale și motociclete).

 

Leave a Comment