# Locuitorii străzii Andrei Șaguna au ajuns în pragul disperării. Cu toate acestea, nimeni nu aude, nimeni nu vede, dintre cei sus-puși vremelnic, în scaune. Cea mai oropsită stradă din municipiu, în privința efectelor devastatoare pe care traficul greu le aduce zi și noapte, suferă cu fiecare zi distrugeri atât la nivelul drumului cât mai ales la nivelul pereților caselor de pe marginea lui. Crăpături late de-o palmă se “cască” de la fundații și până la nivelul ferestrelor, mulțumită trepidațiilor nemiloase, de 3-4 grade pe Richter, ale autotrenurilor care circulă pe străduța îngustă, reprezentând în fiecare secundă un pericol imminent inclusiv din punctul de vedere al siguranței rutiere, atât pentru șoferi cât și pentru pietoni. Astfel, avem toate șansele ca lipsa celei de-a doua bucăți de șosea de centură să fie al doilea motiv de sărbătoare tip “Centenar”, în viitorul cel fumuriu al Zalăului.
# Coborâm câteva trepte, din locul menționat mai sus și ajungem în parcul de poveste, unic în Zalău, recte Parcul Central. Printre statuile fără soț și fără sens, zac, în zilele de weekend, stive de gunoaie cu un conținut divers și atractiv: pungi de chipsuri, sticle de suc, doze de bere, șervețele umede și uscate – după preferințe – hârtii și baloane sparte. Eterna frăție distructivă – nesimțirea unor cetățeni și lipsa de implicare constantă a celor care sunt plătiți să întrețină acest spațiu – face din micul nostru parc un loc în care îți vine mai degrabă să-ți iei câmpii, exact în momentul în care, plin de speranțe și iluzii, ai crezut că te retragi în loc frumos și curat, pentru odihnă și meditație.
