A lovit un șofer și l-a lăsat fără mașină: un adolescent riscă ani grei de închisoare după comiterea unei tâlhării, lângă Bobota

Un tânăr de 18 ani, din judeţul Satu Mare, a fost reţinut de poliţişti fiind prezentat,  în cursul zilei de joi, judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă, după ce a tâlhărit un bărbat, luându-I, prin folosirea violenței, autoturismul personal.

Cercetările efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au stabilit că în noaptea de 15 spre 16 august a.c., adolescentul de 18 ani, împreună cu un minor de 15 ani, au deposedat prin violenţă un bărbat, de 45 de ani, de autoturismul personal. Fapta a fost comisă între localităţile Bobota și Zalnoc, autorii pasageri în autoturism. După comiterea faptei, cei doi şi-au continuat deplasarea fiind identificaţi în municipiul Bucureşti. În momentul opririi, la volanul autoturismului se afla minorul de 15 ani, adolescentul fiind pasager. Probatoriul administrat în cauză a stabilit că şi tânărul de 18 ani a condus autoturismul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, acesta fiind prins miercuri, 31 octombrie a.c., în municipiul Zalău.

În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţişti, adolescentul a fost reţinut şi depus Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie calificată şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţii infracţionale a acestuia. 

 

 

2 Thoughts to “A lovit un șofer și l-a lăsat fără mașină: un adolescent riscă ani grei de închisoare după comiterea unei tâlhării, lângă Bobota”

  1. Anonim

    Niciodată, sub nici un motiv, nu-i de luat nimeni „la stop”! Zi, noapte, gravidă, căzut pe jos, copil, bătrîn etc. – nici nu trebuie oprit, au telefon, taxi, autobuz, poliție, salvare.

  2. Anonim

    Nu pot să înțeleg de ce presa sălăjeană nu face niciodată trimitere la numele unor infractori dovediți. ..Dacă nu aveți destulă cerneală, folosiți măcar inițialele acestora spre buna și corecta informare a cititorilor, altfel deveniți (dacă nu și sunteți deja) o presă bună de presat ulei la rece, eventual… Ce fel de i nformare este aceasta; un tânăr, o tânnără, un bărbat, o femeie etc ?

Leave a Comment