Întrebări. Și de Centenar

Daniel Săuca
Mai sunt întrebat și eu, în diverse prilejuri, dacă românii au învățat ceva din istorie. Întrebarea, șablon, extrem de generală, merită nuanțată. Așa cum se știe, istoria e o succesiune mai ales de date și de evenimente. Istoria lumii, istoria Europei, istoria României sunt o „colecție” de fapte, consemnate. Istoria „scrisă”, bazată pe documente, nu oferă, în primă instanță, decât cifre, descrieri succinte ori relatări seci. Nu de puține ori, istoricii au probleme reale în „descifrarea” evenimențială a unor epoci, perioade, războaie. Centenarul Marii Uniri – în această cheie – ne poate oferi o privire înapoi deschizătoare de interpretări pe baza întrebării amintite (dacă am învățat ceva din istorie): 1918: crearea României Mari, consfințită prin tratate internaționale și integrarea de facto a noilor provincii în statul românesc; 1918 (1923) -1938: regim relativ democratic, dezvoltarea țării; 1938 – 1940: dictatura carlistă, pierderea Transilvaniei de Nord, Basarabiei, Bucovinei și Cadrilaterului; 1941 – 1944: implicarea României în războiul împotriva Rusiei sovietice; 1944 – 1947: întoarcerea armelor, recuperarea Transilvaniei de Nord, ocupația sovietică; 1947 – 1965: republică populară, abolirea monarhiei, exterminarea elitelor, reconstrucția țării după război; 1965-1989: republică socialistă, dictatura ceaușistă, industrializare; 1989 – prezent: republică semi-prezidențială, alegeri libere, regim democratic, aderarea țării la NATO și UE. Desigur, fiecărei perioade i se pot adăuga destule alte „cuvinte-cheie”. Nu am făcut decât, de dragul articolului, să redau câteva date legate strict de o cronologie seacă. Câteva interpretări: în cei 100 de ani, cei mai mulți, peste 50, țara i-a avut totuși cu regimuri democratice (monarhie constituțională și republică semi-prezidențială); România a cunoscut (între 1945 și în prezent) cea mai lungă perioadă de pace probabil din istorie (nu punem aici și prezența noastră, după 1989, în diverse războaie din lume); după 1989 trăim în cea mai lungă perioadă (în cei 100) de regim democratic. Ce să învățăm din istorie? Din greșeli, trădări, războaie, martiraj? Din cronologia seacă a evenimentelor? Istoria e chiar lângă noi. Poate chiar noi suntem astăzi parte a istoriei. Și atunci merită să ducem mai departe această lungă deja perioadă de regim democratic (cu prea multele lui probleme). Cum? Ei, la această întrebare trebuie să răspundă mai întâi elitele acestei țări, celebra clasă politică și toți cei care cred în România ca stat liber. Și apoi, înainte de a striga ori declama că „noi suntem români” probabil e bine să ne întrebăm și: de ce au plecat/pleacă românii din țară; cine poate asigura echilibrul puterilor în stat?; ce fel de societate democratică ne dorim în următorii 30 de ani?…