Fiscul va anula debitele stabilite prin decizii de impunere pentru contribuțiile la sănătate (CASS) datorate de persoanele fără venituri care s-au asigurat voluntar, dar care au optat apoi pentru declarația unică și au ajuns să figureze cu debite de două ori. Pentru a remedia situația, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a pus recent în dezbatere un proiect de ordin în acest sens.
Proiectul de ordin ANAF pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligațiilor de plată stabilite prin Decizia de impunere privind contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice potrivit art.180 alin.(1) lit.a) din Codul fiscal a fost pus în dezbatere marți și se va aplica abia după ce e aprobat și publicat în Monitorul Oficial.
Anularea aceasta se va face pentru cei care au depus formularul 604, până la intrarea în vigoare a declarației unice, ca să se asigure voluntar la sănătate, deși nu obțineau niciun fel de venit impozabil și care apoi au optat pentru declarația unică și mecanismul acesteia. Nu este vorba despre ștergerea unor debite, ci despre corectarea unor debite care apar de două ori: întâi, ca urmare a deciziilor de impunere, apoi, ca urmare a depunerii declarației unice.
Acum, persoanele fizice care nu obțin niciun fel de venituri impozabile, dar vor să se asigure la sănătate au posibilitatea să o facă plătind CASS pentru 12 luni raportat la șase salarii minime brute. Ca să facă asta, se va folosi de declarația unică și-și va face apoi un contract de asigurare la casa de sănătate, fiind asigurată de la momentul depunerii declarației unice.
Asta prevede acum Codul fiscal, ca urmare modificării aduse de OUG nr. 18/2018, dar până să apară această ordonanță cei care s-au asigurat voluntar la sănătate, la stat, neavând venituri plăteau contribuția raportată la salariul minim și așteptau acasă apoi decizii de impunere.
Problema care s-a creat în practică a fost că acele persoane care se asiguraseră voluntar înainte de apariția declarației unice și care au completat și depus apoi declarația unică au ajuns să figureze în evidențele Fiscului atât cu debite stabilite prin decizii de impunere, cât și cu debite aferente declarației unice. Acesta e motivul pentru care ANAF a pus în dezbatere acest proiect de ordin prin care să se anuleze obligațiile de plată stabilite prin respectivele decizii de impunere.