Câteva date referitoare la mutarea bisericii vechi de lemn din Gălpâia la Ciucea, consemnate în documentele de arhivă, au fost prezentate în cartea „Biserică şi societate în Sălaj. Protopopiatul Ortodox Românaşi”, apărută în anul 2002. Am amintit acolo, foarte pe scurt, propunerea preotului local, Gavril Câmpeanu, de cedare a vechii biserici doamnei Veturia Goga, agitaţiile provocate între săteni de această intenţie, „enoriaşii” asaltând efectiv episcopia ortodoxă de la Cluj pentru a împiedica vânzarea, „fiindu-le frică, să nu vie vre-o pacoste pe comună, dacă o vor depărta”, răspunsul episcopiei clujene, prin care locuitorii satului erau îndemnaţi ca „fără nicio mustrare de conştiinţă, să o vândă, pentru că bisericii lor i se dă astfel cea mai mare cinste, ce o poate avea de aici înainte, ca să poată fi reclădită deasupra criptei unde se odihneşte până la judecata cea din urmă Marele Poet al pătimirii neamului nostru Octavian Goga, a cărui înţelepciune va fi veşnic apreciată de toată lumea”, precum şi aprobarea finală a Comisiei Monumentelor Istorice de mutare a acesteia, pentru a servi ca „biserică mănăstirească”.
Desigur, într-o carte dedicată unei organizaţii bisericeşti cu o existenţă atât de îndelungată, cum a fost protopopiatul ortodox amintit, desfiinţat doar după instaurarea regimului comunist, în anii 1948-1949, despre mutarea unei biserici nu se putea scrie mult mai mult. La fel am procedat şi în prezentarea cazului bisericii vechi din Românaşi, sediul protopopiatului în perioada interbelică, biserică mutată în cele din urmă la Balc, după ce hotărârea consiliului parohial ca biserica veche să se „predea Dlui Iuliu Maniu”, nu a fost aprobată de Episcopia ortodoxă.
Două sunt principalele surse arhivistice folosite pentru reconstituirea istoriei mutării bisericii din Gălpâia la Ciucea: fondul Protopopiatul Ortodox Românaşi şi colecţia personală Gavril Câmpeanu, ambele accesibile la sala de studiu a arhivelor sălăjene. Despre prima sursă am vorbit deja. Dar şi a doua este cel puţin la fel de importantă. Gavril Câmpeanu este preotul de atunci al satului Gălpâia, a cărui viaţă exemplară a fost, de asemenea, expusă sumar în cartea amintită.
Înainte însă de a vorbi despre documentele din colecţia Gavril Câmpeanu, să redăm şi informaţiile, puţine totuşi, care apar, cu referire la mutarea aceastei biserici, în lucrarea „Monumente istorice bisericeşti din Eparhia Oradiei. Judeţele Bihor, Sălaj şi Satu-Mare. Bisericile de lemn”, apărută la Oradea, în 1978: „Strămutarea, în peisajul dealurilor de la Ciucea, a unui locaş de cult din lemn şi-a avut în gîndul poetului Octavian Goga acelaşi izvor ca şi duioasele versuri de cântare a bisericuţei din Albac – recunoştinţa faţă de biserica românilor transilvăneni – loc de mângâiere, de visuri, de nădejdi, şi „sfetnic bun din veac în veac”, în lupta lor pentru unitate naţională. În cel de-al treilea deceniu al secolului al XX-lea, sătenii din Gălpîia, înălţându-şi biserica de zidărie, lăsaseră în nefolosire pe cea anterioară de lemn, peste care trecerea vremii nu întârziase să-şi pună pecetea. Sfîrşitul existenţei sale a fost însă preîntâmpinat, căci Octavian Goga o coboară pe valea Almaşului şi o restaurează în incinta castelului său din Ciucea. Atribuită de tradiţie anului 1597, biserica de lemn „din Gălpîia”, afectată poate de reparaţiile succesive, corespunde mai degrabă sistemului constructiv al secolului al XVII. Locaşul exista în 1733 (…) Podoaba de pictură săvârşită de harnicul zugrav al plaiurilor de obârşie, Ioan Pop, a fost distrusă în vremurile de grea încercare pentru existenţa însăşi a Bisericii. Monument de artă prin sine, biserica de lemn de la Gălpîia a devenit la Ciucea şi un adăpost ambiental pentru o colecţie de icoane, pe sticlă şi lemn” (p. 322), pe Wikipedia: „Biserica de lemn din Gălpâia se află în incinta conacului Octavian Goga din Ciucea din judeţul Cluj unde a fost strămutată şi salvată în 1939, pentru a servi unei mănăstiri de măicuţe. Biserica a fost ridicată cel mai devreme în veacul al 18-lea în satul Gălpâia din judeţul Sălaj. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: CJ-II-m-A-07568.02. Tradiţia susţine datarea bisericii de lemn din Gălpâia din anul 1597. Din punct de vedere formal, construcţia se apropie de bisericile de lemn din Sălaj din secolul 18. Inscripţia de pe peretele exterior al navei din 1768 datează sau cel puţin antedatează biserica. Biserica a fost adusă de Veturia Goga, soţia poetului Octavian Goga, în Conacul Octavian Goga din Ciucea în anul 1939 şi refăcută în anul următor pentru o comunitate de maici”4 sau pe pagina de internet a muzeului Octavian Goga din Ciucea: „În 1939, după moartea poetului, Veturia Goga aduce la Ciucea un superb monument de arhitectură ţărănească, biserica de lemn din comuna sălăjeană Gălpâia, cu hramul Naşterea Maicii Domnului, construită în 1575. Biserica este construită din bârne de stejar, având acoperişul în două ape, învelită cu şindrilă de brad. Turnul Bisericii – după modelul bisericilor maramureşene – se înalţă cu mult deasupra arborilor din împrejurimi. Interiorul Bisericii a fost acoperit cu pictură, din care se mai păstrează doar puţine urme”.
Gavril Câmpeanu, preotul căruia i se datorează salvarea acestei biserici, şi-a început cariera preoţească în Gălpâia în 1923. Dar să-l lăsăm chiar pe el să ne prezinte activitatea desfăşurată acolo: „Cariera mea preoţească, mi-am început-o sub nori negri de aspre încercări ale sorţii. Încă nu mă mutasem de la Crasna la Gălpâia, din lipsă de locuinţă. La o a doua venire a mea după introducere, a venit şi soţia, ca să vadă satul, biserica, casa parohială, credincioşii şi datinile săteşti ale credincioşilor, doriam să petrecem în parohie: praznicul Adormirii Maicii Domnului. Am sosit cu o căruţă din Gălpâia trimisă anume după noi la socrii în Zalău. În seara zilei de 14/27 august am făcut slujbele de seară obişnuite pentru marea sărbătoare, iar dimineaţa frumoasa Liturghie şi celelalte înălţătoare rânduieli de prăznuire a Adormirii Prea Curatei. Ziua am petrecut-o cu multă bucurie creştinească, înconjuraţi de dragostea viitorilor păstoriţi, ca pe-nserate să fim martori oculari ai unui groaznic incendiu dezlănţuit peste o bună parte de sat şi alimentat de un vânt puternic, care în scurtă vreme a nimicit, nouă zeci şi opt de case cu toate anexele lor gospodăreşti. Între care a căzut jertfă şi şcoala satului. Îngerul deznădejdii ne îndemna să părăsim locul şi pe bieţii săteni greu loviţi de soartă. Eu însă făcându-mi cruce, repetam cuvintele încurajării: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime sfântă mărire Ţie! Întăreşte-mă Doamne întru mare mila Ta şi-ntru ajutorul Tău.”
Şi am zis preotesei: „Aceşti bieţi şi necăjiţi oameni, acuma au lipsă de ajutori şi sprijinitori. După Dumnezeu, cei dintâi suntem noi meniţi să-i sprijinim. Deci să nu ne înfricăm şi să nu fugim din calea Datoriei.”
„Cu Dumnezeu înainte!” şi sătenii m-au urmat în toate.
Am înfiinţat încă în ziua următoare: Comitet de ajutorare a sinistraţilor. Am făcut apel prin preoţi, prin presă şi pe toate căile posibile şi imposibile. Am primit bani, lemne de construcţie, haine, hrană, etc. S-au reconstruit casele şi mai arătoase, s-a rezidit şcoala şi totul a început să meargă în spre frumos şi refacere şi viaţă nouă.
Episcopia noastră ortodoxă Română din Cluj, ne-a înţeles starea şi necazul, durerea şi plânsul. A întreprins o colectă în întreaga eparhie pentru ajutorarea sinistraţilor. Şi prin secretarul consistorial ne-a trimis rezultatul colectei: 28.075 lei. Despre primire şi distribuire vezi art. de ziar şi scrisoarea delegatului, de recunoştinţă.
Însă şirul lung de mari încercări a continuat. În 1924 o secetă îndelungată, care a lăsat colinele şi cele două dealuri, scormonite de plugari, uscate şi seci. Grindina din 1925, a nimicit întreaga recoltă atunci, când se promitea mai cu mult belșug. Epidemia între vite (antrasul) din 1926, a cules peste 40 vite mari. Toate ca o pleasnă fără capăt, s-a năpustit asupra acestui sătuleţ ascuns între cele două văi ale „Almaşului” şi „Agrijului….”.
Şi superiorilor mei le era uneori milă de mine, ce greutăţi mă întâmpinau. Aşa Prea Cucernicul Păr. Curea, consilier eparhial, îmi recomandă Libotinul din tractul Cetatea de piatră, iar însuşi Prea Sfinţitul Nicolae Ivan, îmi recomandă Borşa I, „Situaţia materială îţi va fi pe deplin asigurată, şi ai un teren frumos de activitate pastorală….”.
Dar eu am rămas locului, hotărât, ca să îndur ori şi ce şi să fac tot ce se poate până-i voi vedea pe gâlpăieni ridicaţi pe-o treaptă mai sus, pe care blândeţele, bunătatea, şi hărnicia lor o merită.
Şi mi-a dat bunul Dumnezeu bucuria de-a mi se veseli şi înălţa sufletul, văzând sfinţirea temeliei unei noi biserici în cel mai frumos loc din mijloc de sat (…)
Altă bucurie: Prea Sfinţia Sa Episcopul Nicolae Ivan mă cinsteşte cu calitatea de paroh, înainte de a-mi câştiga dreptul.
Din ziua de 9 august 1931 până în ziua de 13 iunie 1938, sfinţirea bisericii noi, am fost ocupat cu grija adunării fondurilor şi supravegherea lucrărilor de construire (…).
Nu este bucurie mai mare pentru un preot, decât a poposi la umbra bisericii zidite sub păstorirea sa modestă, într-un sat sărac.
După sfinţirea bisericii, la doi ani am plecat din Gălpâia în Bălan. Cu lacrimi de duioşie, într-o despărţire plângătoare şi noi, preot şi preoteasă şi păstoriţii mei, în 17 ani cu mic, cu mare, bucuria mea covârşitoare mi-a fost că le-am lăsat şcoală şi biserică nouă. Durerea mea însă, iarăşi a fost, că am lăsat un popor bun, credincios şi ascultător, care m-a iubit şi m-a preţuit.
O altă bucurie tot de mare preţ: cedarea, demolarea şi transportarea bisericii vechi de lemn din „Pustă” de la Gălpâia, la Ciucea, unde restaurată şi bine îngrijită, străjuieşte la mormântul marelui poet şi fiu al Neamului – Octavian Goga”.
Dar această ultimă bucurie amintită nu a fost uşor de atins. Adunarea parohială primeşte, la început, propunerea preotului de cedare a bisericii. Totuşi, aproape imediat, unii membri încep să se opună. Îl au în frunte pe epitropul Vasile Trestian. Scriu episcopiei. În urma reclamaţiei primite, episcopia solicită un răspuns din partea preotului. Care vine repede. Gavril Câmpeanu arată că nu înţelege cum pot exista oameni care să se opună cedării bisericii, pentru „un scop atât de măreţ” şi că îl doare că are, în parohia sa, „astfel de oameni atât de reduşi”. Legalitatea hotărârii adunării parohiale e deasupra oricărei îndoieli, ea a fost luată „cu majoritate de voturi zdrobitoare”, scrie mai departe preotul. Iar cei care s-au opus, „Contrarii”, au fost în ”număr cu mult inferior”; şi „pentru că se zvârcolesc în nebunia nepriceprii lor”, ei nu vor reuşi să-i zădărnicească „bunele planuri şi strădanii întru cinstirea bisericii şi a satului”; cere, la sfârşitul scrisorii adresate episcopului, „destituirea celui care s-a făcut nevrednic de calitatea sa de epitrop”.
Preotul Câmpeanu primise, nu cu mult timp înainte, o sumă destul de însemnată pentru repararea acoperişului bisericii vechi. Or, Comisiunea Monumentelor Istorice, cerea restiturea sumei „de lei 10.000 – ce vi s-a trimis ca ajutor pentru reparaţia bisericii, deoarece parohia a vândut biserica D-nei Veturia Goga, în loc de-a o repara şi păstra”. Datată 2 mai 1939, adresa comisiei era semnată de Nicolae Iorga, ca preşedinte şi Victor Brătulescu, ca director general. Preotul o anunţă, telefonic, pe doamna Goga, despre această cerere, spunându-i că suma a fost deja dată pentru „şindrilă” şi rugând-o „să aranjeze această obligaţie şi să acopere autorizaţia de demolare şi transportarea bisericii la Ciucea”.
Primeşte, tot atunci, o altă veste, de la naşul său de cununie, Ioan Ciupe, inspector şcolar la Dej. Acesta îi spune că a fost la Ciucea, că a văzut locul unde urmează să fie amplasată biserica de lemn din Gălpâia, dar şi că „cu durere am auzit vorbind pe Dr. Domşa cu protopopul Ghiuriţan – noi trei eram la olaltă – că sătenii de acolo nu vor să o dea. Aceasta este cauza acestor rânduri. Cum se poate un astfel de lucru? Am auzit că voiesc s-o dea cei din Cizer tot din Sălaj. Mijloceşte cu sătenii să nu facă un lucru aşa de nesocotit, ci chiar din contră, să ofere cu dragă inimă marelui nostru poet biserica lor, ca să fie pomeniţi în veci”.
Vin însă, curând, şi veşti bune. Episcopia ortodoxă română din Cluj aprobă procesul-verbal al consiliului parohial din Gălpâia, din 20 aprilie 1939, concluzionând: „Prin destituirea lui Vasile Trestian din postul de epitrop, sperăm că se va restabili pacea şi buna înţelegere în parohie”.
Apoi, tot de la episcopie, i se trimite „spre conformare şi luare la cunoştinţă adresa Min. Cultelor – Comisiunea Monumentelor Istorice nr. 858 din 25 mai crt., în care nu se aminteşte nimic despre restituirea sumei de 10.000 lei numitei Comisiuni” (posibil, datorită intervenţiei doamnei Goga, n.n.). Gavril Câmpeanu consemna: „Copie: Nr. 858/1939. La adresa Prea Sfinţiei Voastre Nr. 2978/1939, avem onoarea a vă face cunoscut că s-a aprobat de Comisiunea Monumentelor Istorice, vinderea bisericii parohiale vechi, de lemn din comuna Gălpâia, jud. Sălaj, D-nei Veturia Goga ca să o reclădească la Ciucea, jud. Cluj, spre a servi ca biserică mănăstirească. p. Preşedinte Preotul Nicolae Popescu ss”- Cluj, la 1 Iunie 1939. Episcop Nicolae Colan, Consilier Ion Goron, ss secretar eparhial”. Şi putea scrie mulţumit: „Cu aceasta s-a încheiat calea frecuşurilor, au amuţit gurile contrarilor şi s-au încoronat cu succes: Gândul bun, scopul nobil urmărit, strădaniile curate, adevărul şi dreptatea”.
Gavril Câmpeanu reproduce, în jurnalul său, corespondenţa în legătură cu această chestiune, sub titlul „Amintiri preţioase în legătură cu mutarea bisericii vechi de lemn, din Pustă de la Gălpâia – la Ciucea”. O redăm aici, în încheierea studiului ce se doreşte a fi continuat cu alte poveşti ale bisericilor sălăjene ajunse în alte părţi de ţară şi, astfel, salvate de la distrugere:
„Doamna Goga: „Stimate Părinte Câmpeanu, Mă gândesc cu recunoştinţă la amabilitatea D. Tale şi-a oamenilor cu chipul blând de pe plaiurile Gălpâiei, pe cari i-am întîlnit în drumul nostru de astă vară … În momentul în care frigul ne va îngădui, ne vom ocupa noi doi, D-Ta acolo, pentru desfacerea ei şi eu, la Ciucea pentru refacerea acestui sfânt lăcaş, pe care de mulţi ani îl doria Octavian… Îţi zic un creştinesc Dumnezeu să Te ajute. Cu toată recunoştinţa Veturia O. Goga. Ciucea 1/XI 1938”.
Îndemn arhieresc: „Iubite Părinte Câmpeanu, Sunt informat că eşti în tratative cu dna Goga pentru mutarea vechii biserici din Gălpâia, la Ciucea. Nu mă îndoiesc că ai arătat înţelegerea cuvenită faţă de această chestiune. Sf. Ta şi parohia întreagă să fiţi mândri că vechiul lăcaş de închinare din Gălpâia va străjui de-aci nainte la mormântul bunului fiu al Bisericii noastre şi al profetului unităţii noastre naţionale, care a fost Oct. Goga.
Cu arhiereşti binecuvântări. Cluj 7.III.1939, † Nicolae Colan.”
Aprobarea Ministrului Cultelor – Comisiunea Monumentelor Istorice: „Copie: Nr. 858/1939 … S-a aprobat… vinderea bisericii parohiale vechi, de lemn din comuna Gălpâia, jud. Sălaj, D-nei Veturia Goga ca să o reclădească la Ciucea, jud. Cluj, spre a servi biserică mănăstirească… p. Preşedinte Preotul Popescu ss”. Cluj, la 1 Iunie 1939. Episcop Nicolae Colan şi L. S. Cornelia Ion Goron, (ss) secretar eparhial”.
Doamna Goga: „Stimate Dle Părinte, Am primit scrisoarea D-Tale, care m-a anunţat că demersurile mele la Comisia monumentelor istorice … s-au acceptat… Te rog să transmiţi tuturor care ne-au dat o mână de ajutor, mulţumirile mele. Iar D-Tale Îţi strâng mâna cu recunoştinţă şi fii sigur că va veni binecuvântarea şi de-acolo de sus, de unde veghează lumina vieţii mele. Veturia Octavian Goga ss. 13 VI 1939”.
Doamna Goga: „Stimate Dle Părinte, Îţi mulţumesc din toată inima pentru ajutorul D-Tale preţios, care mi-a făcut posibilă aducerea bisericii din Gălpâia. Fii sigur că de-acolo de sus Octavian ne va binecuvânta pe amândoi. Aştept să vină Primăvara să putem lucra la pictură, căci bisericuţa îşi ridică braţul spre cer în toată frumuseţea modestă. Aştept să vii odată s-o vezi ce frumos se încadrează în atmosfera de-aici. Sărbători fericite pentru D-Ta şi Doamna preoteasă. 24.XII.1939. Veturia Octavian Goga ss”.
Ilustraţiile, ce provin din aceeaşi colecţie Gavril Câmpeanu, însoţesc şi întregesc acest scurt studiu dedicat unei biserici salvate din calea distrugerii. El se vrea şi un semnal pentru noi toţi, care, sub tot felul de motive, lăsăm pradă distrugerii alte biserici vechi de lemn. Dăm un singur exemplu. Iată ce scria Andreea Vilcovschi în ziarul Magazin Sălăjean, din 18 septembrie 2017: „Biserica de lemn «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril» din Poarta Sălajului, una dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din judeţ, a fost distrusă de furtuna care s-a abătut asupra judeţului duminică, 17 septembrie. Turla lăcaşului de cult s-a rupt precum un băţ de chibrit sub rafalele puternice de vânt” şi, aceeaşi autoare, în acelaşi ziar, după aproape un an trecut de atunci (9 august 2018): „Biserica de lemn «Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavril» din Poarta Sălajului se distruge cu fiecare zi ce trece, în aşteptarea banilor necesari refacerii ei”.
Dănuț POP
Articol apărut în revista „Caiete Silvane”
www.caietesilvane.ro
Felicitări pentru articol.