Doi bărbaţi de 38 şi 43 de ani au suferit răni uşoare după ce au fost implicaţi într-un accident produs luni, 15 octombrie, în jurul orei 19.30, între Şimleu Silvaniei şi Nuşfalău.
Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în timp ce conducea autoturismul pe sectorul de drum menţionat, un şofer de 41 de ani din Halmăşd a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţ.
În urma impactului, cei doi pasageri ai maşinii au fost răniţi uşor, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii. Testarea cu etilotestul a stabilit că şoferul nu consumase băuturi alcoolice.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.