În luna septembrie a fost adoptată o Hotărâre de Guvern prin care se stabilește că angajații aparatului bugetar care dețin un certificat de încadrare în grad de handicap vor beneficia de un spor de 15% din salariul de bază, solda de funcţie, salariul de funcţie sau indemnizaţia de încadrare.
Sporuri pentru anumiţi angajaţi de la stat pe statul de plata din 15 octombrie. Până acum, doar nevăzătorii cu handicap grav şi accentuat beneficiau de acest spor. De acum, orice bugetar care deține un certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat și boli rare va putea beneficia.
Hotărârea de Guvern a fost publicată pe 25 septembrie în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că sporul de 15 la sută va fi acordat începând din luna octombrie.
Pentru a beneficia de sporul de 15 la sută, bugetarii trebuie să ducă certificatul de încadrare în gradul de handicap la instituția la care lucrează.
Statul vrea să încurajeze angajarea pesoanelor cu handicap. Angajatorii primesc, din luna iulie, o subvenție de la stat în valoare de 2.250 de lei dacă încadrează şomeri, tineri absolvenţi sau persoane cu handicap.