Daniel Săuca
Mai nimeni nu (mai) acceptă teoretizări, gânduri, idei, meditații, îndoieli. Se practică în draci avântul, îmbrânceala, înjurătura, înghesuiala, verbiajul. Destui nu clipesc: sunt siguri pe ei, nu au niciun dubiu. Brusc a dat omnisciența și omnipotența în ei. Și în ziariști, și în analiști, și în politicieni, în popi, în toți cei care induc în media starea asta cretinoidă de război. Instituțiile statului sunt în război. Politicienii sunt în război. Românii sunt în război. Românii care au plecat din țară sunt în război cu cei care au rămas în țară. România e în război cu Rusia. Multinaționalele sunt în război cu românii. Ungurii sunt în război cu românii. Europa e în război cu România. Politicienii sunt în război cu limba română. Președintele e în război cu primul-ministru. Creștinii sunt în război cu ateii. Și între ei. Peste tot, pe tonuri mai mult sau mai puțin ridicate, e război, confruntări, dueluri, nervi întinși la maxim(um), atacuri, fandări, retrageri strategice, regrupări pentru noi atacuri, băgări în seamă, ipocrizie cât cuprinde. Trebuie să-și dea demisia toți: și Iohannis, și Dragnea, și Patriarhul, și Ludovic Orban. Toți sunt incompetenți. Toți cei care lucrează la „bugetari” sunt corupți. Evident, toți iau banii pe degeaba. Și profesorii, și șefii de post, și „casierițele”. Primarii au salarii nesimțite, în timp ce la „privați” salariile sunt la minimul pe economie…
Dacă nu credeți cele de mai sus dați o raită, timp de câteva ore, pe facebook-uri, în jos și în sus, pe media on-line, pe televiziuni, pe unde vreți. La cozi, pe stradă. Acesta o fi unul din prețurile libertății? Aceasta e „atmosfera normală” de Centenar? Asta vor „creștinii” fără număr din România? Fără să cad în „războaie imaginare”, sper, înclin să cred că acesta e rezultatul catastrofal al tuturor guvernărilor de după decembrie 1989: lipsa încrederii în elite; disoluția autorității statului; sărăcia asumată ca un blestem; ura față de cei care o duc mai bine prin muncă cinstită (sunt, totuși, mulți); exodul incredibil al românilor peste hotare; scăderea, până la indiferență totală, a încrederii în educație și cultură; Biserica, instituție ce își va pierde în curând aproape de tot încrederea „enoriașilor”; puterea prea mare a „serviciilor”; „societatea civilă” cu prea mulți epoleți etc.
Câteva gânduri într-o zi superbă de toamnă. La plimbare printr-un oraș pustiu. Animat doar dimineața și după-amiaza. Câteva ore. Așa ceva am mai trăit pe vremea lui Ceaușescu.
