Ediţia din acest an a Cupei României şi a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional s-a desfăşurat în localitatea Tomeşti (Iaşi), printre cluburile participante numărându-se şi două din municipiu: CS Terra Kid Zalău şi CS Seiko Zalău.
De altfel, Terra Kid Zalău, club condus de Remus Cliţan, a obţinut cele mai bune rezultate dintre cluburile participante, câştigând Cupa României la finalul concursului.
16 medalii (6 la seniori şi 10 la tineret) a obţinut Terra Kid Zalău la evenimentul de la Tomeşti, cele mai bune rezultate fiind obţinute de Iulia Cliţan, Ilena Benescu, Ana Maria Popescu, Cristian Duţă, Artur Poamă şi Vlad Popescu.
La tineret, s-au remarcat Ana Maria Popescu, Rareş Mayer şi Dan Poptelecan.
Şi sportivii conduşi de Călin Marincaş s-au întors cu rezultate notabile. George Găvriluţ, Solyom Szilard, Nemeti Zoltan, George Bighe şi Luca Ardelean sunt sportivii care au urcat pe podium la mai multe probe în cadrul Cupei României şi a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional.
Evenimentul a fost organizat de Federaţia Română de Karate Tradiţional şi Dojo Zanshin Tomeşti, în colaborare cu Primăria Tomeşti.