Conserve care ne bagă în spital: Tonul pescuit din Pacific conține metale grele

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România APC România) membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a prezentat rezultatele unei analize efectuate asupra unui lot de 33 conserve de ton provenite din Thailanda, Filipine, Spania, Ecuador, Cote D’Ivoire, Bulgaria, Vietnam, Ghana, Seychelle, Mauritius, Grecia şi Italia. 40 la sută din conservele de ton analizate sunt fie etichetate greșit, fie nu conțin suficiente informații pentru consumatori. La 2 din 5 conserve de ton nu este menționată, pe eticheta, zona de pescuit. Femeile însărcinate, persoanele în vârstă cu boli cronice și copiii trebuie să evite consumul de ton (Ton Albacora) în conservă din cauza conținutului de metale grele (plumb, cadmiu și mercur).

În Oceanul Pacific se varsă zilnic 300 de tone de apă radioactivă

Doar 61 la sută dintre producători declară zona de unde a fost pescuit peștele. „În urmă cu şase ani (11 martie 2011), urmare a dezastrului de la centrala nucleară de la Fukushima (Japonia), a avut loc cea mai mare deversare radioactivă din istorie. Considerând faptul că incidentul a avut loc în imediata apropriere a oceanului Pacific, studiile de specialitate estimează că cel puţin 80 la sută din deşeurile rezultate în urma accidentului s-au deversat în apele Pacificului.

Reprezintă radiaţiile rezultate în urma dezastrului Fukushima o problemă?

Părerile sunt împărţite, însă este o certitudine faptul că, în fiecare zi, aproximativ 300 de tone de apă contaminată radioactiv ajung în apele oceanului Pacific, în prezent neexistând vreo variantă pentru stoparea acestui flux. În mod direct, s-a estimat că a crescut concentraţia de Cs 137 (Cesiu 137) cu 2, până la 3 ori, înregistrându-se concentraţii similare, dacă nu chiar mai mari decât cele de la Cernobîl. În mod indirect, contaminarea radioactivă are un impact semnificativ asupra mărfurilor provenite din zona afectată (Asia, Oceania, Australia şi America de Nord), printre acestea regăsindu-se si produsele alimentare. Produsele alimentare, în speţă conservele de peşte (ton), uleiul de peşte, produsele semi-preparate din peşte, toate prezintă, conform măsurătorilor efectuate, o radioactivitate sporită, acesta fiind şi motivul pentru care aceste produse sunt vândute, uneori, la un preţ redus pe rafturile magazinelor de tip supermarket”, transmite asociaţia.

 Cum alegeţi conserva de ton

Aproximativ65 la sută dintre conservele analizate au în compoziție ulei vegetal, dintre care, la un procent de 15 la sută nu se specifică tipul de ulei vegetal; 3 la sută folosesc ulei de rapiță; 18 la sută folosesc ulei de floarea soarelui; 15 la sută folosesc ulei de soia.

Specia de ton folosită la fabricarea conservei: 55 la sută dintre producători folosesc Katsuwonus pelamis; 27 la sută nu declară specia de ton; 15 la sută folosesc Ton Albacora; 3 la sută folosesc Ton Tonggol; cantitatea de ton din conservele analizate variază între 60 la sută și 70,5 la sută din cantitatea netă a conservei.

„La alegerea unei conserve de ton trebuie să se aibă în vedere conținutul de ton din conservă, cantitatea de proteine, de grăsimi şi de sare la 100 grame produs. Un alt aspect important îl reprezintă şi locul unde a fost pescuit peştele întrucât cel capturat în Oceanul Pacific este iradiat cu Cesiu 137 în urma accidentului nuclear de la Fukushima din anul 2011. Din păcate, ingerarea unui aliment radioactiveeste cea mai gravă formă de poluare, iradierea în acest caz fiind de 20 de ori mai mare decât iradierea exterioară a corpului în aceleaşi condiţii privind cantitatea de element radioactiv. Recomand consumatorilor să evite conservele de ton care au în compoziţie peşte capturat în Oceanul Pacific, respectiv din următoarele zone: FAO 61, 67, 71, 77, 81, 87 şi 88. De asemenea, consumatorii nu trebuie să achiziționeze conservele de ton care au ambalajul bombat, lovit, cu puncte sau pete de rugină, acestea reprezentând un adevărat pericol pentru sănătatea lor”, a precizat Costel Stanciu, președinte APC.

 

 

Leave a Comment