20 din totalul celor 118 candidaţi înscrişi la concursul de încadrare directă pentru cele patru posturi de ofiţer vacante în Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj au absentat de la evaluarea psihologică desfăşurată în urmă cu o săptămână la Oradea. Alţi doi au fost declaraţi inapţi, potrivit rezultatelor afişate pe site-ul instituţiei.
Pe cei rămaşi în cursă îi aşteaptă examinarea medicală, ce va avea loc în cursul acestei săptămâni, la Centrul Medical Județean Sălaj al Ministerului Afacerilor Interne, şi, mai apoi, testul scris.
Reamintim că în cadrul Poliţiei sălăjene sunt scoase la concurs prin încadrare directă un post de ofițer specialist II la Serviciul Resurse Umane, un post de ofiţer principal I la Serviciul Rutier – Compartimentul Sistematizare, control tehnic, legalitatea transporturilor şi suport, specialitatea sistematizare, un altul de specialist III la Biroul Investigații Complexe la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice şi unul de specialist II la Compartimentul Structura de Securitate. Din totalul celor 118 sălăjeni înscrişi, cei mai mulţi – 84 la număr – râvnesc la postul de la Resurse Umane. Alţi 16 şi-au depus dosarul pentru de ofițer la Investigații complexe, 10 se visează poliţişti la Rutieră, iar opt la Structura de Securitate.