Numărul sălăjenilor diagnosticaţi cu rujeolă a ajuns la trei, după ce alte două noi cazuri au fost confirmate în ultima săptămână, arată datele Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj.
Conform sursei citate, este vorba despre un bebeluş în vârsă de doar 4 luni, nevaccinat, şi despre un adolescent de 17 ani, parţial vaccinat. În urmă cu două săptămâni, acelaşi diagnostic fusese pus unui copil de 6 ani, nevaccinat. Toţi cei trei pacienţi au fost externaţi din spital.
O anchetă derulată în luna august a acestui an de către specialiştii DSP Sălaj privind acoperiorea vaccinală în judeţ a evidenţiat că 90,25 la sută dintre copiii de 12 luni din mediul rural sunt imunizaţi ROR, în timp ce în urban procentul este de 86 la sută. La categoria de vârstă de 24 de luni, aproape 96 la sută dintre copiii din rural au primit vaccinul anti-rujeolă, iar în urban, 91 la sută.
Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, arată Institutul Naţional de Sănătate Publică, în perioada 17-21 septembrie, 85 de noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în nouă judeţe. În aceste condiţii, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până la data de 21 septembrie, este este 15.352, din care 59 de decese.
În ultima săptămână, cele 85 de cazuri nou confirmate au fost înregistrate în: Prahova – 61, Ilfov – 10, Bihor – 4, Buzău, Călăraşi şi Sălaj – câte două cazuri şi Bucureşti, Dolj, Gorj şi Ialomiţa – câte un caz. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat de la începutul epidemiei la copiii nevaccinaţi.
Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Potrivit medicilor, din patru persoane care fac rujeolă una are nevoie de spitalizare. Pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.