Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj- Napoca, prin Biroul Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preturi Reglementate va organiza marţi, 25 septembrie, de la ora 10, la sediul AJFP Sălaj – Piaţa Iuliu Maniu nr. 15, et. 3, camera 54, o întâlnire dedicată operatorilor economici pe tema obţinerii unor finanţări prin HG 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie.
Cu această ocazie, operatorii economici vor beneficia de o prezentare generală a prevederilor H.G. nr. 807/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, a Ghidului solicitantului – Revizia 2, precum şi a Ghidului de plată – Revizia 2.
Reamintim că Ministerul Finanţelor Publice a modificat şi a completat H.G. nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie.
Principalele modificări se referă la: diminuarea nivelului minim al investiţiei de la 10 milioane de euro la 3 milioane de euro; modificarea mecanismului de depunere a cererilor de finanţare, acestea urmând a fi depuse în sesiune continuă; renunţarea la selecţia proiectelor pe bază de punctaj, fiind selectate acele proiecte care îndeplinesc criteriile şi condiţiile de eligibilitate; simplificarea planului de investiţii aferent proiectului; posibilitatea demarării proiectului de investiţii după depunerea cererii de acord pentru finanţare.
Obiectivul schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. nr. 807/2014, cu modificările şi completările ulterioare, îl reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea realizării investiţiilor de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de vârf.