Jumătate dintre români fac faţă cu greu cheltuielilor curente şi tot mai mulţi trebuie să se împrumute pentru a le acoperi, arată studiul „Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România“, publicat pe site-ul Institutului Naţional de Statistică – INS.
„Dintre plăţile pentru care s-au înregistrat restanţe în cursul anului 2017, cele mai frecvente cazuri au fost la energia electrică (51 la sută din gospodăriile cu restanţe), întreţinerea locuinţei (50 la sută) şi abonamentul telefonic (36,3 la sută)”, notează autorii studiului.
Ponderi reduse s-au înregistrat la restanţele pentru rate la împrumuturi (7,2 la sută), „explicabil prin specificul acestor tipuri de plăţi care sancţionează mai sever nerespectarea termenelor de plată, precum şi prin frecvenţa redusă a gospodăriilor care au de restituit împrumuturi”, mai arată statisticienii.
După statutul ocupaţional al capului gospodăriei se observă că gospodăriile de şomeri (categorie de persoane active) se regăsesc în situaţia cea mai dificilă, ponderea celor care nu şi-au putut plăti la timp sumele datorate fiind de 62,7 la sută – proporţie mai mare faţǎ de celelalte categorii de gospodǎrii. Fenomenul restanţelor este, de asemenea mai răspândit în cazul gospodăriilor cu copii şi mai ales al celor cu doi adulţi ṣi 3 sau mai mulţi copii în întreţinere (42,9 la sută) sau, respectiv, în cazul gospodăriilor cu un părinte singur cu cel puţin un copil (42,5 la sută).
Potrivit INS, două din 5 gospodării (38,9 la sută) afirmă că suportă „cu dificultate” sau „cu mare dificultate” cheltuielile curente ale vieţii, iar dacă se iau în considerare şi cele care declară „o oarecare dificultate” în acoperirea cheltuielilor de zi cu zi se ajunge la 81,6 la sută din totalul gospodăriilor. „Aproape pentru una din 5 gospodării cheltuielile curente nu pun probleme deosebite, acestea fiind depăşite „destul de uşor”, „uşor” sau chiar „foarte uşor”.
Printre tipurile de gospodării care fac faţă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielilor curente se numără cele conduse de femei (48 la sută) sau de persoane cu vârsta de 65 ani şi peste (45,8 la sută), precum şi gospodăriile formate din doi adulṭi cu trei sau mai mulṭi copii în întreṭinere (56,9 la sută). De asemenea, se regăsesc în acestă situaţie 66,4 la sută dintre gospodăriile al căror cap are statutul ocupaţional de şomer şi 53,6 la sută dintre cele conduse de un agricultor.
Per ansamblu, aproape o treime din gospodării consideră că pot efectua cheltuielile curente cu un venit bănesc net lunar minim cuprins între 1.001 şi 2.000 de lei, dar trei din 5 gospodării au nevoie de cel puţin 2.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor lunare.