# Umblă vorba printre enoriași, mai ales pe la sate, cum că unii slujitori ai Bisericii au început o nouă campanie agresivă de susținere a intereselor partidului de la Putere, prin îndoctrinarea (s-au semnalat chiar și “îndemnuri” sub formă de amenințări) populației cu privire la participarea la referendumul pentru <
# Nimeni din rândul autorităților nu părea deranjat, zilele trecute, de faptul că un zălăuan pentru care soarta nu a fost una foarte norocoasă, dormea dus, fix pe mijlocul trotuarului, în zona Zahana pe bulevard. Mai bine de trei ore și-a împlinit omul nostru somnul cu bale, direct pe caldarâmul moale și pufos. Echipajele de ordine publică sau poliție locală care au trecut prin zonă, pe ambele sensuri, aveau nasurile prea sus pentru a-l putea observa. Că la noi, patrula mobilă trece ca la paradă, fără vreun efect vizibil în perimetru.
si cum se face ca nimeni nu a sunat la 112 ? suntet de tot rasul ! cum naiba nu v-ati sesizat singuri sa vedeti ce are omul, sa nunati la salvare, la 112, daca tot sunteti asa de buni cresti !
de ce asteptati tot timpul sa vina altul sa o faca si voi doar sa bagati de vina !
p.s. ai ideie ce se intampla daca suna-i la 112? crezi ca salvarea baga toti betivi in masina? toti se feresc de aceste „cazuri” nefericite ! politia ce sa faca? sa-l bage in duba? si daca pateste ceva in duba, cine raspunde?
Sigur, ești vreun bugetar vizat de aceasta zvo oteca? Sau vrei sa ți facă Magazin Sălăjean treabă pt care ești plătit cu 5.000 de lei pe lună. Ia uita te in oglinda da și vezici e e penibil,că așa v ați învățat,să vă facă alții treabă pt care sunteți plătiți. Puturoșilor!
Vai de el oras sat, ciunt ciot in frunte.
Asa sa ajunga sa doarma toti psd istii.