Alertă! Atenţie la apelurile telefonice primite de la numere din afara țării!

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO atenţionează asupra apelurilor primite pe telefon de la numere din afara României. Poate fi vorba despre o tentativă de scam şi vishing.

“Tentativă de scam prin intermediul apelurilor pierdute. Atenție la apelurile primite primite pe telefon, de la numere de telefon din exteriorul României! Acestea pot fi tentative de vishing”, scrie CERT-RO.

Potrivit sursei citate, vishing-ul este o metodă de phishing prin intermediul apelurilor telefonice (voice + phishing = vishing). Tehnicile utilizate sunt inspirate din tehnici de inginerie socială.

 

Cum funcționează?

“Fiind în contact direct cu tine, atacatorul trebuie să te convingă de veridicitatea informațiilor transmise telefonic, iar asta se întâmplă folosind date despre tine, de regulă unele disponibile online, în mod public. Astfel, să nu te mire faptul că în momentul în care vei răspunde unui asemenea apel, interlocutorul te va saluta folosind numele tău.

În cazul de mai sus, utilizatorul răspuns la un astfel de apel, iar o voce în limba română îl redirecționa către un alt număr (probabil cu suprataxă) pentru a rezolva ‘detalii cu privire la asigurarea personală’.

Pentru a nu deveni suspicios legat de conversația avută și de necesitatea ei, atacatorii atribuie poveștii o aură de urgență, la fel ca în cazurile de phishing: conturi blocate, plăți suspicioase, sisteme nesigure, livrare de colete, probleme legate de conturile bancare, accidente etc”, explică CERT-RO.

Specialiştii recomandă vigilenţă cu privire la datele pe care le oferiţi, atât în online, cât și telefonic.

“Încercați să verificați identitatea interlocutorului. Totodată, evitați oferirea de informații personale sau bancare și mai ales efectuarea unor acțiuni la cerere, care vă pot pune în pericol securitatea informațiilor (accesarea unor link-uri, reconfigurarea accesului la resurse, transmiterea de mesaje etc.)

În cazul în care aveți suspiciuni legate de convorbirea abia încheiată, ar fi bine să vă notați tot ce vă amintiți de pe urma ei: data și durata apelului, numărul de telefon de pe care ați primit apelul, orice date furnizate de atacator și mai ales ce acțiuni ați făcut, la cererea interlocutorului. Ulterior, aceste date vă pot ajuta, după caz, în raportarea apelului sau formularea unei plângeri”, mai precizează sursa citată.

Dacă ați furnizat date personale sau financiare, ori ați realizat ulterior că apelul dvs. a fost redirectat către un număr cu suprataxă, notificați, după caz, Poliţia Română, banca emitentă a cardului ale căror date le-ați oferit și CERT-RO.

Leave a Comment