Ediţia din acest an a Campionatului European de Karate Tradiţional s-a desfăşurat în Serbia, la Belgrad, din delegaţia României făcând parte şi două cluburi din Zalău: CS Seiko Zalău şi CS Terra Kid Zalău.
CS Seiko Zalău, club condus de Călin Marincaş, a avut patru reprezentanţi la acest eveniment, alături de antrenorul şi preşedintele clubului mai fiind prezenţi Nemeti Zoltan, Solyom Szilard şi George Găvriluţ.
Călin Marincaş a obţinut un nou titlu european, cucerind medalia de aur în proba de kata echipe, în timp ce la kata individual a câştigat medalia de argint.
Ceilalţi trei au concurat la secţiunea cadeţi, Nemeti Zoltan câştigând bronzul la fuku-go, George Găvriluţ, locul 4 la kata individual şi Szolyom Szilard, locul 5 tot la kata individual.
„Sunt rezultate foarte bune, chiar şi pentru cei care nu au urcat pe podium. A fost un eveniment de amploare, cu o participare numeroasă şi cu sportivi valoroşi. Mulţumim tuturor celor care au făcut posibilă această deplasare, în special celor de la Boglar Champ. Până la finalul anului urmează şi alte competiţii importante, unde vom încerca să facem faţă cu brio, la fel cum s-a întâmplat şi în Serbia”, a precizat Călin Marincaş.
CS TerraKid Zalău a avut reprezentanţi la seniori şi tineret. La seniori, Iulia Cliţan a obţinut un aur la kumite echipe, două medalii de argint la kata individual şi kumite individual şi un bronz la ko-go kumite individual.
Cristian Duţă a fost şi el printre cei care au urcat pe podium, fiind medaliat cu argint la kata echipe şi cu bronz la enbu mixt. Tot la seniori, Vlad Popescu a cucerit două medalii: argint la kata echipe şi bronz la enbu masculin. Artur Poamă a concurat tot la seniori, fiind medaliat cu bronz la kata echipe.
La tineret au participat Rareş Mayer, Dan Poptelecan şi Ana Popescu, cea din urmă obţinând cele mai multe medalii. Ana Popescu a devenit campioană europeană la kata individual, fuku-go individual şi enbu mixt, argint la kumite individual şi două bronzuri la kata echipe şi ko-go kumite.
Triplu campion european a devenit şi Rareş Mayer, în timp ce Dan Poptelecan a obţinut un argint la kata individual şi un bronz la fuku-go individual.