Daniel Mureșan
Sălăjenii care trăiesc în Maramureș, constituiți în Asociația Sălăjenilor din Maramureș – „Porolissum”, au organizat la Baia Mare o ceremonie religioasă în care s-a sfințit locul unde va fi amplasat „Monumentul Comemorativ Iuliu Maniu”, proiect inițiat de asociație și realizat în colaborare cu Primăria municipiului Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș. Monumentul va fi inaugurat în data de 26 octombrie, dată la care asociația organizează un simpozion dedicat perso-nalității lui Iuliu Maniu, precum și tradiționala întâlnire a sălăjenilor din Maramureș.