Liga Naţională de handbal feminin se va întrerupe timp de două săptămâni după disputarea etapei a IV-a, urmând ca în această perioadă să aibă loc un stagiu de pregătire al echipei naţionale pentru Campionatul European de la finalul acestui an.
Selecţionerii Martin Ambros şi Horaţiu Paşca au convocat 36 de jucătoare pentru această acţiune, printre ele regăsindu-se şi două componente ale clubului zălăuan. Portarul Paula Teodorescu şi pivotul Teodora Popescu sunt cele două jucătoare de la HC Zalău care vor participa la acţiunea de pregătire a echipei naţionale.
Paula Teodorescu a mai fost convocată la lotul naţional, debutând într-un meci oficial cu Portugalia, în timp ce pentru Teodora Popescu este o premieră. Aceasta din urmă a fost convocată de selecţionerul Gheorghe Tadici la lotul naţional de tineret cu care a participat în această vară la Campionatul Mondial din Ungaria.
Acţiunea echipei naţionale este programată în perioada 23 – 30 septembire, fiind vorba de un stagiu centralizat la Bucureşti. Cele 36 de jucătoare vor fi împărţite în două echipe: lotul A şi lotul B, acestea urmând să susţină trei meciuri de pregătire la Bucureşti. Una dintre partide va fi între cele două loturi, iar două cu selecţionata B a Poloniei.
Portarul Paula Teodorescu face parte din lotul A, în timp ce pivotul Teodora Popescu a fost inclusă în lotul B.
Campionatul European de handbal feminin este programat în Franţa, în perioada 30 noiembrie – 16 decembrie.