“Casa groazei” din centrul Zalăului – pericol iminent pentru locatari și trecători

Au trecut doi ani de când am relatat, în două articole ample, situaţia imobilului situat în centrul municipiului, pe strada 1 Decembrie 1918 la numărul 8, în spatele Prefecturii. Această casă, imobil de patrimoniu şi cu o arhitectură care ar face invidioase oraşe mari din România, arată acum, la doi ani de la ultimul strigăt către autorităţi, tot mai rău. Arată în cel mai pur sens al cuvântului “de groază”, arată tragic, iar pericolul dezintegrării ei a devenit iminent, prin bucățile de dimensiuni tot mai mari care se desprind și cad pe trotuar cu fiecare zi care trece.

Am prezentat la vremea respectivă în cele două materiale, situaţia acestei clădiri, atât cât a putut fi evaluată; concluzia, rămasă valabilă şi acum este aceeaşi: cei câţiva locatari din clădire, proprietari ori chiriaşi, evită să vorbească foarte mult despre acest subiect, fiind în cea mai mare parte, chiriași. pe de altă parte, nu au banii necesari restaurării deşi, legal, acest lucru intră în sarcina lor (a proprietarilor). Situaţia este neschimbată: pe propietarii prezenţi în clădire îi numeri pe degetele de la o mână.

Am încercat să-i contactăm însă fie sunt plecați, fie nu răspund, însă îi așteptăm în continuare la redacție pentru a-și expune punctual de vedere, mai ales acum când avem și un răspuns concret din partea autorităților. Mai mult decât atât, dacă în trecut autoritățile s-au spălat pe mâini, în frunte cu Direcția pentru Cultură, de această dată Primăria Zalău oferă și sprijin material, cu până la jumătate din costurile aferente reabilitării însă este nevoie, firește, și de aportul financiar al proprietarilor apartamentelor și spațiilor din clădire. În cel mai bun caz, poate doar câțiva proprietar, în cazul în care vor ține cont de notificările primite deja de la Primărie, vor accepta să pună bani pentru reabilitarea acestei clădiri devenită un pericol iminent pentru zălăuani.

Proprietarii sunt aproape imposibil de găsit, ori sunt plecaţi din ţară, ori au vândut la rândul lor altor persoane care nu locuiesc în judeţ, ori au închiriat sau subînchiriat cele câteva spaţii din clădire. Prin urmare, este imposibil să-I strângi pe toţi la un loc şi să-i convingi să investească mii de euro fiecare în reabilitarea acestei clădiri a cărei siguranță, de la fundație și până la acoperiș ar ridica în final mari semne de întrebare. Nimeni nu garantează că o reabilitare ar însemna faptul că această clădire va fi una sigură atât pentru locatari cât și pentru pietonii sau autovehiculele care trec zilnic pe lână ea.

Nu este vorba despre o renovare obişnuită. Costurile şi eforturile sunt uriaşe. Fostele autorităţi au rămas corigente şi la acest capitol. Pisica moartă a “zburat” peste gardul Primăriei, către Direcţia de Cultură, iar direcţia noastră cea de toate patrimoniile şi “culturile”, a pus hoitul în colet şi l-a trimis de unde a plecat, respectiv strada 1 decembrie 1918 la numărul 8. Ultima ţintă a reproşurilor ar fi, pe firul labirintului, actuala conducere a Primăriei, însă de aici a venit singurul răspunz pozitiv.

Potrivit Primăriei Zalău, finanțarea lucrărilor se asigură de proprietari, dar există părți ale clădirii la care regimul juridic al proprietății nu este rezolvat în totalitate (succesiuni nefinalizate, cote din părți comune neindividualizate corect). Imobilul este foarte vechi și este o clădire monument istoric, astfel orice intervenție de majorare a impozitului, pe motiv că este clădire deteriorată, se lovește de prevederea legală că acestea pot beneficia de scutire de la plata impozitului pe clădiri.

“Referitor la propunerea cotidianului Magazin Sălăjean în vederea găsirii unei soluții de reabilitare a imobilului situat în Piața 1 Decembrie 1918 nr.8, vă comunicăm faptul că proprietarii apartamentelor au fost notificați cu privire la obligația de a lua măsuri de realizare a lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirii în conformitate cu prevederile Legii153/2011 – privind măsuri de creștere a calității architectural-ambientale a clădirilor.

Asupra acestei clădiri se pot realiza lucrări de reabilitare prevăzute de Legea 153/2011, la care primăria poate asigura o cofinanțare a lucrărilor de 50 la sută (în cazuri sociale poate prelua integral  cheltuiala), iar diferenta de 50 la sută să se asigure de către proprietari/asociația de proprietari. Ulterior contribuția primăriei de 50 la sută, din valoarea lucrărilor, se recuperează de la proprietari/asociația de proprietari, în termen de maximum  10 ani, prin instituirea unei  taxe speciale.

Astfel în cazul în care proprietarii acestui imobil doresc elaborarea și implementarea unor măsuri de creștere a calității architectural-ambientale a acestei clădiri și nu dețin mijloace bănești necesare acoperirii acestor costuri, pot solicita așa cum am expus mai sus, o cofinanțare de la bugetul Municipiului Zalău, urmând a restitui această sumă într-un anumit număr de ani. Mai mult după realizarea lucrărilor, conform prevederilor codului fiscal proprietarii pot beneficia de scutire de la plata impozitului pe clădire, pe o perioadă de 5 ani, conform procedurii de acordare aprobată de către Consiliul Local al Municipiului Zalău.

Dar având în vedere regimul juridic al imobilului  cu privire la proprietari este imperios a se rezolva aceste probleme și abia ulterior, se poate solicita ajutorul autorităților locale.

 

One Thought to ““Casa groazei” din centrul Zalăului – pericol iminent pentru locatari și trecători”

Leave a Comment