Așadar, se poate! Pe “Cloșca” e agitație la maximum: echipele lucrează la foc continuu

Răsturnare de situație pe unul dintre cele mai importante și problematice șantiere din Zalău. După apariția articolului din numărul de marți al cotidianului Magazin Sălăjean, în care aduceam în atenția cetățenilor faptul că reabilitarea străzii cu pricina va împlini în curând “frumoasa” vârstă de un an, precum și faptul că pe șantier prezența echipelor de lucrători seamănă mai mult a… absență, miercuri, încă de la primele ore ale dimineții, echipele societăților implicate în contractul cu municipalitatea erau la datorie, pe toate fronturile de activitate. Una dintre echipe a ajuns cu lucrările de cablaj către capătul străzii, în apropiere de intersecția cu strada Nicolae Titulescu, semn că această operațiune se apropie de sfârșit.

Lucrările de reabilitare ce se efectuează pe strada Cloșca din municipiu cuprind, pe lângă reparațiile și asfaltările absolut necesare în această zonă a municipiului, și lucrări prin care întreaga rețea de cabluri de pe stradă urmează să fie amplasate în subteran.

Tergiversarea lucrărilor a avut mai multe cauze, parte dintre ele criticate chiar de primarul Ionel Ciunt care s-a declarat în mai multe rânduri nemulțumit de neseriozitatea celor care efectuau aceste lucrări.

Reabilitarea acestei străzi care, deși nu se întinde pe o distanță mare, este foarte solicitată pe harta traficului zălăuan, a început în luna februarie, lucrările complexe fiind atribuite atât constructorului principal cât și societăților de cablu – telefonie, televiziune și internet – cât și SDEE Electrica, toate cablurile fiind introduse în subteran printr-un sistem sigur și modern. Cloșca este și prima stradă din municipiul Zalău care, în scurt timp, nu va mai avea cablajul suspendat așa cum se întâmplă pe toate celelalte străzi din municipiu. Primăria are în plan astfel de reabilitări pe majoritatea străzilor din Zalău însă, în condițiile în care pe o stradă de câteva sute de metri lucrările vor fi gata în termen de una an, este greu de presupus când vor beneficia și alte străzi de o astfel de reabilitare de amploare.

 

 

2 Thoughts to “Așadar, se poate! Pe “Cloșca” e agitație la maximum: echipele lucrează la foc continuu”

  1. Anonim

    Asadar adevarul iese la suprafata . Societatiile care aveau cabluri de tot ….felul (inclusiv sevrete ..) au intarziat lucrarile . Binenteles ca trebuia sa fie cineva oaia neagra . Iar voi ati pus TUNURILE doar pe constructor , care daca acele societati NU intarziau cu lunile , ar fi terminat lucrarea demult. DOCUMENTATI-VA mai bine alta data si NU va luati dupa minciunile lui BALAJEL atot stiutorul…si totodata NIMIC !

    1. Anonim

      Nu stiti sa cititi? Nu rezulta ca doar constructorul e de vina. Toti!

Leave a Comment