Probele din cadrul evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în anul școlar 2018-2019, în intervalul 7 – 23 mai 2019, a anunţat Ministerul Educației Naționale.
Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a va avea loc în perioada 7 – 10 mai: probele scrise la limba română și limba maternă sunt programate în 7 mai, fiind urmate a doua zi de testele de citire la cele două discipline. Evaluarea la matematică este prevăzută pentru 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 10 mai.
Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (14 mai), matematică (15 mai) și limba maternă (16 mai).
Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 22 mai (limbă și comunicare) și 23 mai (matematică și științele naturii).
Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, rezultatele EN II și EN VI au ca scop elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și preorientarea școlară, iar rezultatele EN IV sunt utilizate și pentru diagnoza de sistem, la nivelul acestui tip de învățământ (ciclul primar). Precizăm că rezultatele evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se comunică doar părinților acestora.