Persoanele fără venituri stabile, cu vârste cuprinse între 26 și 55 de ani, vor putea contracta, fără dobândă, credite garantate de stat, potrivit unei ordonanțe a Guvernului, condițiile accesării banilor fiind incluse într-un proiect cu normele aplicării actului normativ. Astfel, românii de cel mult 55 de ani vor putea să ceară până la 35.000 de lei sau, în anumite condiții, chiar și 55.000 de lei.
Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea programului guvernamental „INVESTEȘTE ÎN TINE”, pe lângă tinerii care au între 16 și 26 de ani, și persoanele cu vârsta între 26 și 55 de ani vor putea accesa credite fără dobândă garantate de către statul român. Actul normativ a fost publicat în vară în Monitorul Oficial, însă normele sale de aplicare au fost lansate în dezbatere publică abia luni (proiect de hotărâre a Guvernului).
Creditele sunt destinate persoanelor cu vârsta între 26 și 55 de ani care urmează cursuri în sistemul de învățământ sau care urmează cursuri de reconversie și/sau specializare profesională. Acestea vor putea beneficia de credite în valoare de 35.000 de lei, plus încă 20.000 de lei dacă se angajează în timpul derulării creditului (cei neangajați vor avea nevoie de un codebitor).
Creditele, indiferent dacă sunt destinate tinerilor sau persoanelor de peste 26 de ani, vor avea o durată maximă de zece ani, această perioadă incluzând și perioada de grație de cinci ani. Suplimentar, aceste credite nu vor avea dobânzi și vor fi garantate, în proporție de 80 la sută, de către statul român.
Condițiile în care persoanele care au între 26 și 55 de ani vor putea cere creditele de până la 35.000 de lei sunt detaliate în proiectul de HG amintit mai sus. Mai exact, solicitanții creditelor vor trebui: să fie persoane fizice cu cetățenie română, cu domiciliul și reședința obișnuită în România; să fie persoane cu vârsta cuprinsă între 26 (împliniți la data solicitării creditului) și 55 de ani (neîmpliniți la data solicitării creditului), dacă acestea sunt în sistemul de învățământ sau efectuează cursuri de reconversie și/sau specializare profesională; să aibă acordul reprezentantului legal pentru obținerea creditului, dacă sunt persoane cu capacitate de exercițiu restrânsă; dacă nu sunt angajați, să aibă cel puțin un codebitor; să completeze o declarație pe propria raspundere prin care să declare că n-au accesat și nu vor accesa un alt credit în cadrul programului; să aibă calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul; să se încadrez în normele interne de creditare ale finanțatorului.
Se vor deconta, pe baza facturilor fiscale sau plăților directe pe bază de factură proformă, cheltuielile eligibile efectuate de beneficiarul creditului sau membri ai familiei acestuia. Cheltuielile eligibile sunt împărțite în cinci categorii, și anume: educație – plata cursurilor de specializare/calificare/pregătire profesională, plata taxei la grădiniță, creșă sau școală privată din România, taxele pentru studii aprofundate (master, doctorat etc.) la universități din țara noastră, plata cărților, rechizitelor sau revistelor de specialitate, achiziționarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante sau software și plata chiriei, utilităților sau locurilor de cazare în cămine școlare sau studențești; cultură – abonamente la cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzeu și costul publicării cărților sau al studiilor de specialitate; sănătate – costul medicamentelor, al analizelor medicale, al tratamentelor dentare sau intervențiilor chirurgicale; sport – echipamente sportive sau abonamente la activități sportive (fitness, înot ș.a.); locuințe – o parte din construcția sau achiziția unei locuințe sau modernizarea și renovarea locuinței.
Folosirea banilor se va putea face ori integral (adică să se cheltuie toți banii o dată), ori fracționat (adică să se cheltuie creditul prin retrageri succesive de minimum 100 de lei), se arată în proiectul de HG. Aici, important de precizat este că banii dați de stat nu vor putea fi folosiți pentru a refinanța alte credite pe care le au solicitanții.