O femeie din Zalău a predat luni, 3 septembrie, în jurul orei 18, la Poliţia Oraşului Cehu Silvaniei, un portofel în care se afla o sumă mare de bani şi un prospect cu informaţii despre medicamente. Sălăjeanca a declarat oamenilor legii că a găsit portmoneul în Piaţa Trandafirilor din localitate şi ,fără să stea pe gânduri, l-a dus la poliţie. Oamenii legii i-au mulţumit femeii pentru gest şi pentru spiritul civic de care a dat dovadă.
Persoana căreia îi aparţin bunurile le poate ridica de la sediul instituţiei din Cehu.