Primăriile vor primi mai mulţi bani la Consiliul Judeţean Sălaj pentru întreţinerea pe timp de iarnă a circa 600 de kilometri de drumuri judeţene. Aleşii sălăjeni au aprobat în ultima şedinţă ordinară alocarea a 2,6 milioane de lei pentru deszăpezire, cu 200.000 de lei mai mult decât în urmă cu un an.
În acest sens, primăriile vor încheia acorduri de asociere cu administraţia judeţeană, prin care se angajează să efectueze, în perioada 15 noiembrie 2018 – 15 martie 2019 toate lucrările necesare pentru desfăşurării în bune condiţii a traficului rutier în sezonul rece: combaterea lunecuşului, a poleiului şi a înzăpezirii drumurilor judeţene cu utilaje şi materiale adecvate, asigurarea stocului de material antiderapant, semnalizarea rutieră specifică iernii, decolmatări de poduri şi podeţe, desfundări de şanţuri şi rigole, lucrări de defrişări de vegetaţie, tăiere sau completare de acostamente, lucrări de reparaţii parte carosabilă.
Banii vor ajunge în conturile primăriilor în două tranşe: prima, până la finele lunii noiembrie, iar cea de-a doua, după aprobarea bugetului pe 2019.
Decizia încheierii acestor acorduri a fost luată „pentru eficientizarea lucrărilor necesare pe timp de iarnă, pentru operativitatea în intervenţii şi o mai bună coordonare a întregii activităţi”, susţin reprezentanţii CJ Sălaj.
Alocările de bani se vor face în funcţie de lungimea şi de nivelul de viabilitate al fiecărui drum în parte. În lista traseelor pentru care administraţia judeţului va direcţiona fonduri au fost cuprinse 51 de porţiuni de drum, ce totalizează aproape 600 de kilometri, structurate pe patru nivele de viabilitate. Fiecare nivel presupune un termen maxim de la încetarea viscolului ori a ninsorii în care autorităţile trebuie să execute deszăpezirea părţii carosabile.
Printre cele mai lungi porţiuni de drum se numără DJ 109E Rus-Cliţ (34,5 km), DJ108A limita cu judeţul Cluj-Românaşi (32,2 km) şi DJ 108G limita cu judeţul Cluj-Vîrşolţ (30,4 km).