Un nou concurs va fi organizat în luna septembrie la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj. De această dată este vorba despre postul de şef al Poliţiei Orăşeneşti Cehu Silvaniei, ocupat, în prezent, prin împuternicire, de către Ioan Irimeş.
Potrivit unui anunţ postat pe site-ul IPJ Sălaj, candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare, să fie inspectori de poliţie, să aibă minim doi ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei şi cel puţin trei în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs (rutieră, transporturi, investigații criminale, arme, economic, combaterea criminalității organizate, centrul operațional, control intern, operațiuni speciale, analiza informațiilor, juridic).
Se pot înscrie la concurs doar cei care nu au fost cercetaţi disciplinar, au obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu, lucrează de minim trei ani în Ministerul Afacerilor Interne şi au avizul procurorului general pentru numire în structurile poliției judiciare.
Concursul va avea loc la sediul IPJ Sălaj, în 26 septembrie şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale. Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat „admis” candidatul care a obţinut nota cea mai mare la interviul structurat pe subiecte profesionale şi este notat cu cel puţin 7.00. Nota finală se calculează ca medie aritmetică între notele acordate independent de membrii comisiei cu două zecimale, fără rotunjire, și poate fi contestată.
Candidatul nemulţumit de rezultatul obţinut la interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestaţie, o singură dată, în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor. Eventualele contestaţii se soluţioneazăîn termen de două zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere. Dosarele pot fi depuse în perioada 5-11 septembrie.
Cu ocazia înscrierii, candidaţii vor prezenta în original actul de identitate şi documentele care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului, care vor fi copiate şi certificate pentru conformitate în prezenţa candidatului, originalul fiindu-i restituit pe loc acestuia. Sunt acceptate şi copii legalizate ale documentelor de studii, dacă acestea sunt prezentate din iniţiativa candidatului.